ONU a deschis o anchetă după ce Turcia a fost acuzată că a folosit fosfor alb împotriva copiilor din Siria

Vineri, 18 Octombrie 2019
101
Medicii kurzi spun că cel puțin șase persoane au fost internate cu arsuri provocate de "arme necunoscute", în timp ce inspectorii ONU pentru armele chimice au anunțat că adună informații după ce armata turcă a fost acuzată că a folosit fosfor alb împotriva copiilor din Siria, la începutul acestei săptămâni.


Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) a declarat printr-un purtător de cuvânt, vineri dimineață, că "a fost sesizată cu privire la această situație și adună probe cu privire la posibila utilizare a armelor chimice", relatează The Guardian.


Semiluna roșie kurda - o organizație umanitară - a precizat într-o declarație oficială că șase pacienți - civili și militari - au fost internați în spitalul din Hasekeh cu arsuri provocate de "arme necunoscute" și că lucrează la identificarea substanțelor folosite. În aceeași declarație se spune că nu se poate confirma utilizarea armelor chimice, dar că se "lucrează împreună cu parteneri internaționali în acest sens".


Un expert britanic în domeniul armelor chimice a analizat fotografiile unui copil cu bustul acoperit cu arsuri grave și spune că este posibil să fie arsuri chimice.


Hamish de Bretton-Gordon, fost comandant al Regimentului chimic, biologic, radiologic și nuclear al Regatului Unit, a declarat: "Cel mai probabil, vinovat este fosforul alb. Este o armă îngrozitoare și a fost folosită în mod repetat în timpul războiului civil din Siria. Din păcate, utilizarea sa a devenit din ce în ce mai frecventă."


Fosforul alb este deținut, de regulă, de militarii din întreaga lume și este folosit legal în luptă ca ecran pentru fum, în timpul zilei, și pentru a fi aprins, noaptea. Dar este ilegală folosirea lui împotriva civililor, deoarece provoacă arsuri grave și deosebit de dureroase la contactul cu pielea.


Joi, oficialii kurzi au acuzat Turcia că a folosit "arme neconvenționale" în conflict, cu câteva ore înainte de anunțarea încetării focului de către SUA. Inspectorii internaționali au fost chemați să examineze răniții.


Turcia a declarat că acuzațiile sunt false. Hulusi Akar, ministrul Apărării, a declarat: "Este binecunoscut faptul că nu există arme chimice în inventarul forțelor armate turce".


Se presupune că incidentul a avut loc în orașul de frontieră Ras al-Ayn, dar sunt puține detalii cu privire la ce s-a întâmplat și dacă civili au fost vizați în mod deliberat.


OPCW a declarat că "nu a determinat deocamdată credibilitatea acestor acuzații" și că inspectoratul pentru arme chimice va continua să monitorizeze situația.


Joi seară, Turcia și SUA au anunțat încetarea focului de 120 de ore pentru a permite forțelor kurde să se retragă de la granița cu Turcia.




Pagina a fost generata in 0.3383 secunde