ONU: 17 octombrie, Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, potrivit Rezoluţiei 47/196 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată la 22 decembrie 1992, potrivit Agerpres.
Potrivit ONU, faptul că milioane de persoane trăiesc în sărăcie extremă într-o lume caracterizată printr-un nivel fără precedent de dezvoltare economică, mijloace tehnologice şi resurse financiare, este revoltător. Sărăcia nu este doar o problemă economică, ci mai degrabă un fenomen multidimensional, care include atât lipsa veniturilor, cât şi a capacităţilor de bază pentru a trăi în demnitate.
Persoanele care trăiesc în sărăcie se confruntă cu multe lipsuri interdependente, care se susţin reciproc, împiedicându-le să-şi obţină drepturile şi perpetuând sărăcia, inclusiv: condiţii de muncă periculoase, locuinţe nesigure, lipsa alimentelor nutritive, acces inegal la justiţie, lipsa puterii politice, acces limitat la asistenţa medicală.
Tema din 2020 privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei - "Acting together to achieve social and environmental justice for all" / "Acţionând împreună pentru a realiza justiţia socială şi de mediu pentru toţi" - abordează provocarea realizării justiţiei sociale şi de mediu pentru toată lumea.
Recunoaşterea într-o măsură din ce în ce mai mare a multidimensionalităţii sărăciei înseamnă că aceste două chestiuni sunt inseparabil interconectate şi că justiţia socială nu poate fi pe deplin realizată fără a corecta, totodată, şi problemele de mediu. Deşi s-au înregistrat progrese în combaterea sărăciei materiale, nu s-a întâmplat acelaşi lucru în privinţa abordării celorlalte dimensiuni importante ale sărăciei, inclusiv impactul în creştere rapidă asupra mediului.
Oamenii care trăiesc în sărăcie extremă, deseori din necesitate, sunt primii care acţionează decisiv în cadrul comunităţilor lor ca răspuns la sărăcie, schimbări climatice şi provocări de mediu. Cu toate acestea, eforturile şi experienţa lor trec adesea neobservate şi neapreciate; capacitatea lor de a lua măsuri pozitive a fost trecută cu vederea; nu sunt recunoscuţi ca factori de schimbare şi vocile lor nu sunt auzite, în special în organismele internaţionale.
Acest lucru trebuie să se schimbe, arată ONU (www.un.org). Participarea, cunoştinţele, contribuţia şi experienţa persoanelor care trăiesc în sărăcie trebuie să fie evaluate, respectate şi reflectate în eforturile de a construi o lume echitabilă şi durabilă în care să existe justiţie socială şi de mediu pentru toţi.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 17 Octombrie 2020
Sâmbătă, 17 Octombrie 2020
Sâmbătă, 17 Octombrie 2020
Sâmbătă, 17 Octombrie 2020
Vineri, 16 Octombrie 2020
Vineri, 16 Octombrie 2020
Vineri, 16 Octombrie 2020
Joi, 15 Octombrie 2020
Joi, 15 Octombrie 2020
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Miercuri, 14 Octombrie 2020