Obama: Exploziile de la Boston, un act de terorism

220
3
Obama: Exploziile de la Boston, un act de terorism - obama-1366131148.jpg
Exploziile soldate cu trei morți luni la maratonul de la Boston reprezintă un act de terorism, ai cărui autori rămân deocamdată necunoscuți, a declarat astăzi președintele american Barack Obama într-o intervenție la Casa Albă, transmit Reuters, AP și AFP.

'De fiecare dată când sunt folosite bombe care vizează civili nevinovați, este vorba de un act de terorism', a afirmat Obama în scurta sa intervenție din sala de presă a Casei Albe, după o reuniune cu echipa sa de securitate. 

El a calificat totodată exploziile drept un act 'odios și laș' și a făcut apel la americani să fie vigilenți pentru a depista activități suspecte.

Nu se știe deocamdată dacă cele două explozii au fost planificate și executate de o organizație teroristă interne sau străine ori au fost gestul unui 'individ răuvoitor', a mai menționat Obama.

Președintele american a precizat că nu se cunoaște în acest moment nici care a fost mobilul atentatelor, adăugând că ancheta este abia la început și 'la ora actuală orice altceva e pură speculație'.

'Va dura ceva vreme pentru a urmări toate pistele și a stabili ce s-a întâmplat. Dar vom afla. Vom afla cine le-a făcut rău cetățenilor noștri și îi vom aduce în fața justiției. Și mai știm un lucru: poporul american refuză să fie terorizat', a subliniat Barack Obama.

Poliția federală americană a oferit marți un nou bilanț al atentatului de la Boston - trei morți și peste 170 de răniți, dintre care 17 se află în stare critică.

Comentează știrea

2014northfaceoutletstore.net
9 iulie 2014
2014northfaceoutletstore.net

Hi there! Do you know if they make any plugins to help with SEO? I'm trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I'm not seeing very good success. If you know of any please share. Kudos! 2014northfaceoutletstore.net http://www.2014northfaceoutletstore.net

??????? 996
15 iulie 2014
??????? 996

?????? ?????????????????????????????????????? ??? ?????? |??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????:???????????????????????????????? ???????????:?? ????? ?????????????:) ! ??????? 996 http://www.newbalance996-jp.net

toms shoes outlet online
15 iulie 2014
toms shoes outlet online

Good day. I'm wondering if you may be interested in doing a link exchange? I notice your website: and my blog are centered around the same subject. I'd really like to switch links or possibly guest author a article for you. Here is my personal email:. Make sure you contact me if you're even remotely interested. Many thanks. toms shoes outlet online http://www.breweryage.com/archives/summer06.html

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.806 secunde