O femeie și-a închis copilul în mașină și i-a dat foc, apoi a privit cum arde în incendiu

264
O femeie și-a închis copilul în mașină și i-a dat foc, apoi a privit cum arde în incendiu - incendiu-1590135592.jpg

Articole recomandate

O femeie din SUA a fost arestată pentru că și-ar fi incendiat mașina cât timp înauntru încă se afla copilul ei de numai 14 luni, relatează ABCNews4.


Incidentul a avut loc duminică, pe o autostradă din statul Carolina de Sud. Caylin Alisse Watson, în vârstă de 23 de ani, a oprit pe marginea drumului și a dat foc mașinii în care se încă se afla copilul ei, apoi a privit cum autoturismul este cuprins de flăcări. 


Din fericire, mai mulți șoferi care au observat incendiul au oprit și l-au scos pe copil din mașină și au sunat la serviciile de urgență.


Polițiștii spun că în momentul în care au ajuns la fața locului, atât femeia cât și copilul miroseau a combustibil, folosit de femeie "în mod intenționat pentru a produce răni grave sau moartea" copilului.


Bebelușul a suferit arsuri servere și se află în stare critică la un spital din Augusta, Georgia. Tatăl copilului a declarat că prima operație a copilului a decurs bine și este puțin probabil ca micuțul să rămână cu urme pe față.


Femeia a fost tratată pentru răni minore și transportată apoi la spital.


Polițiștii continuă investigațiile pentru a afla de ce femeia a recurs la acest gest. Caylin Alisse Watson este acuzată de tentativă de omor, rănirea gravă a unui minor și pornirea unui incendiu.


Sursa: stirileprotv.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.699 secunde