Premierul ungar Viktor Orban:

"Nu plâng după plecarea organizației lui Soros de la Budapesta"

146

Articole recomandate

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, că se așteaptă să continue conflictul cu ideologia liberală a finanțistului american George Soros, în pofida faptului că organizația sa, Fundațiile pentru o Societate Deschisă, a anunțat că își va închide biroul din Budapesta, relatează Reuters.

"Cred că mă înțelegeți dacă nu plâng în hohote", a spus Orban, rugat pe postul public de radio MR1 să comenteze decizia organizației lui Soros, anunțată joi seara.

El a subliniat că problema-cheie asupra căreia viziunea sa și a lui Soros sunt divergente, adică migrația, va rămâne în fruntea agendei europene.

În opinia premierului ungar, nu sunt așteptate mari schimbări după summitul liderilor europeni de la sfârșitul lui iunie în ce privește modul în care blocul comunitar gestionează migrația. Decizii în acest sens ar trebui luate după alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, pentru a asigura că alegătorii UE au un cuvânt de spus în această problemă, a insistat Viktor Orban.

Publicația austriacă Die Presse l-a citat joi pe Patrick Gaspard, directorul organizației lui Soros din Ungaria, Open Society Foundations (OSF), afirmând că aceasta a decis să plece din Budapesta și intenționează să deschidă un nou birou la Berlin, din vară. OSF are în prezent la Budapesta 100 de angajați. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3658 secunde