Noul ministru de Interne al Finlandei cere o preselecție mai riguroasă a refugiaților

187
Noul ministru de Interne al Finlandei cere o preselecție mai riguroasă a refugiaților - noulministrudeinterne-1518350060.jpg

Articole recomandate

Noul ministru de interne al Finlandei, Kay Mykkanen, a cerut un tratament mai echitabil pentru refugiații care încearcă să ajungă în Europa.

"Acum, cei cu bani și cu posibilități de a călători vin și cer siguranță", a declarat el pentru fluxul de știri Uutissuomalainen, preluat de Xinhua.

Mykkanen s-a arătat deschis pentru primirea unei cote mai mari de refugiați în țara sa, cu condiția ca sistemul de cote să devină principalul mod de intrare în Europa, în locul priorității pentru primii migranți intrați clandestin care se prezintă la centrele de refugiați. Pentru un astfel de mecanism ar fi necesară o decizie la nivelul Uniunii Europene, a arătat ministrul.

În Finlanda, cota de imigrație este confirmată anual de Parlament. Autoritățile de la Helsinki îi selectează pe cei primiți dintre migranții care au deja statut de refugiat, de obicei confirmat de UNHCR (Agenția pentru Refugiați a ONU). În ultimii ani, cota a fost între 750 și 1.050 de persoane pe an.

Problema nu constă atât în număr, cât în modul de a îi identifica pe cei care au cea mai mare nevoie de protecție, a apreciat Mykkanen. Urmează rezolvarea situației celor respinși. În Finlanda, aproximativ 10.000 de migranți, în această situație, se află încă în centre de primire a refugiaților.

Ministrul, care își preia mandatul astăzi, consideră că acum este momentul pentru o analiză a proceselor și criteriilor pentru primirea imigranților, deoarece frontierele exterioare ale UE sunt mai liniștite decât în ultimii doi ani.

Predecesoarea lui Mykkanen la conducerea ministerului de interne, Paula Risikko, a preluat președinția parlamentului finlandez. Noul ministru a fost desemnat de Partidul de Coaliție Națională (conservator), dar a declarat că va respecta politica guvernamentală adoptată în 2015, când Partidul Finlandezilor (naționalist) făcea parte din coaliția guvernamentală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2418 secunde