Nou protest al mișcării "Vestele galbene": Mii de oameni au ieșit în stradă în Franța

232
Nou protest al mișcării

Articole recomandate

"Vestele galbene", mișcarea contestatară care din luna noiembrie agită scena politică franceză, s-a mobilizat din nou sâmbătă pentru a protesta împotriva intervenției violente a poliției contra manifestanților, fiind înregistrate noi incidente între forțele de ordine și protestatari, transmite agenția EFE.

La Paris, poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor adunați în Piața Republicii, de unde în jurul orei 11:00 GMT aceștia au pornit într-un marș pe o distanță de șase kilometri.

Potrivit Ministerului francez de Interne, pe întreg cuprinsul Franței manifestau sâmbătă în jurul orei 13:00 GMT circa 17.400 de "veste galbene", număr mai mic față de cel de sâmbăta trecută, când au fost circa 22.000.

Însă aceste cifre oficiale sunt contestate de protestatari, care acuză guvernul că subestimează numărul lor.

"Tema protestului de astăzi este violența poliției, pentru că este insuportabilă. Ni se interzice să manifestăm și se trage asupra noastră fără niciun motiv. Este o mare represiune. Sunt mulți răniți", se plânge un manifestant reporterului agenției spaniole de presă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9567 secunde