Norvegia a pus capăt, sâmbătă, restricţiilor pandemice

Duminică, 26 Septembrie 2021, 18:02
77
Norvegia şi-a redeschis societatea de sâmbătă, punând capăt restricţiilor pentru limitarea răspândirii pandemiei Covid-19 care au limitat interacţiunea socială şi au afectat multe afaceri, relatează agenţia Reuters, consultată de Agepres.

„Sunt 561 de zile de când am introdus cele mai dure măsuri din Norvegia în vreme de pace. Acum, a venit timpul să ne întoarcem la o viaţă cotidiană normală”, a declarat premierul Erna Solberg, în cadrul unei conferinţe de presă.

Restricţiile au luat sfârşit, sâmbătă, la ora locală 16.00 (14.00 GMT).

Decizia de a nu mai impune distanţare socială permite organizatorilor de evenimente culturale şi sportive să utilizeze întreaga capacitate a locurilor de desfăşurare, în timp ce restaurantele se pot umple din nou, iar cluburile de noapte se pot redeschide.

Erna Solberg a implementat până acum primele trei stadii ale unui plan în patru paşi de înlăturare a restricţiilor sociale şi economice impuse din martie anul trecut, dar ultimul pas a fost amânat de mai multe ori, din cauza îngrijorării privind ratele de infectare.

Circa 76% din toţi norvegienii au primit cel puţin o doză de vaccin Covid-19, în timp ce 67% din populaţie este vaccinată cu doza completă. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2678 secunde