Noi violențe și arestări la Hamburg, deși summitul G20 s-a încheiat

168
Noi violențe și arestări la Hamburg, deși summitul G20 s-a încheiat - noiviolente-1499597580.jpg

Articole recomandate

Noi violențe și arestări au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Hamburg, unde vineri și sâmbătă s-a desfășurat summitul G20, a anunțat poliția, precizând că va anunța ulterior numărul răniților și al arestărilor, relatează Reuters.


Forțele de ordine au anunțat că aproximativ 600 de anarhiști s-au strâns în cursul nopții în districtul Schanzenviertel. Protestatarii au atacat forțele de ordine, care au ripostat.


Incidentele au venit după ce, sâmbătă după-amiază, aproximativ 76.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 50.000, potriviti poliției, s-au strâns în centrul Hamburgului, pentru un protest intitulat "Solidaritate fără granițe în loc de G20", scrie news.ro.


Evenimentul s-a încheiat sâmbătă după-amiază, când liderii au plecat de la Hamburg. Autoritățile au precizat că manifestația a fost, în mare parte, pașnică.


Însă au existat și încăierări între poliție și manifestanți. Aproximativ 120 de oameni au refuzat să își scoată măștile și au atacat ofițerii de poliție cu bâte și sticle. Patru ofițeri au fost răniți. În Germania este ilegal să îți acoperi fața la proteste. Forțele de ordine au precizat că au recunoscut totuși o parte dintre manifestanții turbulenți.


În paralel a avut loc o a doua manifestație, "Hamburg arată atitudine", care a atras o mulțime de 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 6.000 potrivit poliției. Și aceasta s-a încheiat fără incidente.


Cel puțin 213 ofițeri de poliție au fost răniți până sâmbătă, a anunțat un purtător de cuvânt al Poliției. Nu este clar câți protestari au fost răniți. Zeci de oameni au fost reținuți, iar 23 dintre ei au fost inculpați.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6135 secunde