NASA a făcut anunțul. Când va ajunge primul om pe marte
Articole recomandate
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Vom produce oxigen pe o altă planetă. Cel puțin așa susțin reprezentanții NASA, care au confirmat că pregătirile pentru trimiterea primilor oameni pe Marte continuă conform planului, această expediție urmând să se desfășoare într-un viitor relativ apropiat, la începutul deceniului patru al acestui secol, conform Huffington Post.
"Suntem mai aproape de obiectivul de a trimite oameni acolo decât ne-am aflat vreodată, în orice moment al istoriei NASA. Avem mult de muncă pentru a trimite primii astronauți pe Marte, dar vom ajunge și pe Marte", a susținut administratorul NASA, Charles Bolden.
‘Vom produce oxigen pe o alta planetă. Aceste experimente sunt reale, sunt aici", a subliniat și administratorul adjunct al NASA, Dava Newman.

Pentru îndeplinirea acestui ambițios obiectiv, NASA trebuie să finalizeze proiectele de rachetă și capsulă spațială capabile să-i trimită pe oameni pe Planeta Roșie și să-i aducă înapoi în siguranță, fiind vorba aici de Space Launch System (SLS) și de capsula Orion, aflate încă în faza de testare.
‘Vom produce oxigen pe o alta planetă. Aceste experimente sunt reale, sunt aici", a subliniat și administratorul adjunct al NASA, Dava Newman.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 29 August 2015
Miercuri, 01 Iulie 2015
Luni, 13 Aprilie 2015
Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015
Marţi, 11 August 2015
Marţi, 14 Iulie 2015
Miercuri, 13 Mai 2015
Vineri, 17 Aprilie 2015
Sâmbătă, 21 Martie 2015