Ministrul ungar al economiei, Janos Koka va demisiona până la sfârșitul anului

287

Articole recomandate

Ministrul ungar al economiei, Janos Koka, va demisiona din funcție la sfârșitul anului pentru a se consacra conducerii Partidului Democrații Liberi, cea mai mică formațiune din coaliția aflată la guvernare, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al partidului, transmite AFP.
"Președintele partidului Janos Koka a anunțat ieri la o reuniune că va rămâne ministru doar până la sfârșitul lunii decembrie", a declarat Gabor Horn postului privat de televiziune TV2.
Ministrul economiei, foarte important în guvernul ungar, este responsabil și de chestiunile de transporturi și energie.
Koka, în vârstă de 35 de ani, dorește să se consacre alegerilor europene din 2009 și alegerile din 2010, potrivit purtătorului de cuvânt.
Liberalii contează în prezent pe doar 20 de deputați din cei 386 din Parlamentul ungar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4588 secunde