Ministrul american al Apărării, Jim Mattis, întreprinde un turneu în Asia
Articole recomandate
Un spital folosește animalele de companie pentru a le alina suferința bolnavilor internați la ATI
20 Aprilie 2024
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a plecat, ieri, într-un turneu de o săptămână în Asia care include Indonezia și Vietnamul, două țări cu care Washingtonul dorește să aprofundeze cooperarea sa militară într-un context internațional competitiv în fața ascensiunii Chinei, relatează AFP.
"Împărțim Pacificul, un ocean care a primit numele păcii și sperăm că va rămâne pașnic, astfel încât toate națiunile care îl utilizează și trăiesc acolo să fie prospere", le-a declarat Jim Mattis jurnaliștilor care îl însoțesc în acest turneu.
La Jakarta, unde urmează să ajungă luni în jurul orelor 19.00 (12.00 GMT), demnitarul american se va întâlni, astăzi, cu președintele Joko Widodo și cu ministrul apărării Ryamizard Ryacudu, pentru discuții despre cooperarea maritimă cu acest arhipelag care se întinde de la Oceanul Indian la Oceanul Pacific.
În Vietnam, Jim Mattis dorește să abordeze libertatea circulației maritime în Marea Chinei, o regiune asupra căreia Beijingul și-a extins dominația în ultimii ani militarizând mai multe mici insule disputate.
Washingtonul căută să se diferențieze de China, văzută ca agresivă în modernizarea capacităților sale militare, și de Rusia, acuzată că a anexat teritorii.
"Ceea ce vreau să subliniez este că noi respectăm suveranitatea țărilor din Asia. Suntem de părere că nimeni nu ar trebui să-și impună autoritatea asupra deciziilor economice, diplomatice și de securitate ale acestora", a mai spus Jim Mattis, citat de AFP.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 22 Ianuarie 2018
Vineri, 19 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018
Miercuri, 17 Ianuarie 2018
Luni, 15 Ianuarie 2018
Vineri, 12 Ianuarie 2018
Vineri, 12 Ianuarie 2018
Joi, 11 Ianuarie 2018
Luni, 08 Ianuarie 2018