Microfon "uitat" deschis / Hitler: "Fără petrolul din România nu aș fi atacat niciodată URSS-ul"

În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză pertinentă a situației de pe întreg frontul. Recunoaște că nu a vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest și Est. "Vremea" l-a obligat să atace Franța în primăvara anului 1940 și nu în toamna lui 1939, așa cum ar fi dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a fost ... Italia. Greutățile întâmpinate de aliații italieni, atât în Africa, cât și (în special) în Albania și Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere și la o scădere a forței de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. 

Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-ul recunoaște tranșant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor  cinci milioane de tone de petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coșmarul cel mai mare a lui Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului 1940. Insistențele lui Molotov în legătură cu garanția pe care o dăduse Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură cu posibilele intenții agresive ale lui Stalin la adresa României.

Din nefericire, înregistrarea se oprește la momentul în care Hitler îi relatează lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privința garanțiilor acordate României. 

Hitler: ... Nici noi n-am știut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)

Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat deloc așa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmați, dar nu așa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intențiilor lor.

Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aș fi răspuns: "Ați înnebunit!"

Mannerheim: 35.000?

Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aș fi zis... "Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu  mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aș fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeți totul dublu sau înzecit. Sunteți nebun, vedeți stafii!". N-aș fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam.

Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000 de muncitori, iar la terminarea construcției peste 60.000 de muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca și animalele.

Mannerheim În regiunea Donetk?

Hitler: În regiunea Donetk

Mannerheim: Da, dacă ne gândim că au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... și tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!

Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Președinte (al Finlandei, n. r), că nu mi-aș fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aș fi presimțit asta, atunci mi-ar fi fost și mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aș fi luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu (...) războiul pe două fronturi, el ar fi  fost o nenorocire, atunci am fi fost distruși. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi fost terminați. De fapt eu vroiam, inițial încă în toamnă anul 1939 vroiam să realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o ne- a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme "de vreme bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din păcate arme de vreme bună, am văzut asta și acum în campania aceasta. Toate armele noastre sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, și noi cu toții am fost convinși, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că iarnă nu se poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost alta situație, mă înțelegeți, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în față întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz! Și aveam convingerea că voi fi terminat Franța în șase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia. Și vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză; și nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reușit să avansam cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviația cu pistele improvizate pe câmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război.

Și așa a venit întârzierea aceasta. Dacă aș fi terminat cu Franța în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Așa a trebuit să aștept până în anul 1940, și din păcate n-a mers înainte de luna mai, abia  pe 10 mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat ordinul pentru atacul din 10 mai. Și pe urmă a trebuit să realizăm această uriașa mutare a diviziilor din vest către est. Am avut și acea sarcină, ocupația Norvegiei. Și în aceeași clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun așa liniștit, un foarte mare ghinion, și anume slăbirea care a rezultat în Italia; prin, în primul rând prin situația nord-africană, în al doilea rând prin situația din Albania și Grecia, o nenorocire. A trebuit să ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărțire a aviației, o împărțire a diviziilor noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunțăm la două divizii, două divizii mari, până la urmă au fost trei, și să suplinim frecvent colo pierderi foarte mari.  Au fost lupte sângeroase care s-au dat acolo în deșert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în est, și nu aveam altă alternativă decât decizia care era inevitabilă.

Am avut pe urmă o întâlnire cu Molotov atunci, și era foarte clar: Molotov a plecat de la întâlnire  decis să înceapă războiul, iar eu m-am despărțit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e posibil. Căci pretențiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpânirea Europei.

Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul finlandez să negocieze și să câștige timp și să trateze lucrurile diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiți în toamnă târzie a lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol românești, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii  rusești treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forțe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-și asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur și de suferit sacrificii în campania din vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 și ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producție germană, însă ceea ce înghite numai aviația, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuși cantități monstruoase. Este un consum care depășește toate imaginațiile. Fără contribuția a cel puțin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea și obiectivul meu a fost  de a scurge prin negocieri această perioadă,  am fost  de puternici  răspundem acestor pretenții de șantaj.  Pretențiile erau pur și simplu șantaj gol-goluț. Era un șantaj, rușii știau că nu avem încotro, că eram legați în vest, puteau să obțină de la noi orice prin șantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (...)

 Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a se apăra în față amenințării finlandeze. Zic eu: " Nu-mi puteți spune mie că Finlanda v-ar amenință!". Molotov: "Finlanda lucrează  împotrivă prietenilor Uniunii Sovietice, aceștia sunt urmăriți fără încetare". O mare putere nu poate permite să-i fie periclitată existența de către un stat mic.

 Îi zic: "Păi existența Dumneavoastră nu e amenințată de Finlanda. Nu puteți să-mi povestiți mie că existența Dumneavoastră ar fi amenințată de Finlanda". Ba da, ar există și o amenințare morală a existenței unui mare stat, și ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o amenințare la adresă existenței morale. Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziția noastră în România. Căci noi dădusem garanția. Dacă garanția se îndreptă și împotrivă Rusiei. I-am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveți intenția să atacați România". "Nu am auzit niciodată că ați avea intenția de a invada România. Ați spus mereu că Basarabia vă aparține, dar nu ați spus niciodată că vreți să atacați România", Da, zicea el, că dorește să știe precis dacă această garanție ...