€ 4.732
£ 5.2698
$ 4.195

Mai multe ştiri online:

Manifestație în fața ambasadei Rusiei. 50 de ani de la înăbușirea "Primăverii de la Praga"

Ştire online publicată Miercuri, 22 August 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Aproximativ 300 de persoane au manifestat, luni, în fața ambasadei Rusiei la Praga, cu o zi înainte de a fi marcată împlinirea a 50 de ani de la înăbușirea de către tancurile sovietice a mișcării reformatoare „Primăvara de la Praga“, informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


„Nu vom uita niciodată” sau „Stop imperialismului rus” au fost două dintre bannerele manifestanților, care s-au reunit la chemarea mai multorONG-uri, cu steaguri cehe, ucrainene ori ale UE și NATO. 


„Aveam 13 ani la acel moment, părinții mei au fost persecutați întreaga viață, tatăl meu a semnat manifestul Carta 77 pentru drepturile omului. Vreau ca măcar copiii mei să aibă o viață mai bună”, a declarat, pentru AFP, Klara Glancova, care purta o pancartă cu mesajul: „Nu voi uita niciodată. Nu voi tăcea”. 


„Există desigur paralele între invazia comunistă sovietică din 1968 și situația de azi în care Rusia este practic dominată de oligarhi”, a spus Vaclav Bozdech, venit la miting cu un drapel ucrainean. 


Prezent la manifestație, Mustafa Djemilev, liderul tătarilor din Crimeea, peninsulă anexată de Moscova, a denunțat ceea ce a numit un „caracter expansiv și agresiv” al fostei URSS și al Rusiei. 


„Acolo, în spatele acestui gard, există mereu oameni care gândesc în acest mod”, a spus el, indicând spre clădirea ambasadei, înconjurată cu prilejul mitingului de bariere metalice și apărată de polițiști. 


„Am elaborat o scrisoare destinată cetățenilor ruși, în care le cerem să se ridice contra regimului actual care continuă să desfășoare o politică imperială, la fel ca pe vremea fostei URSS”, a arătat Tomasz Peszynski, de la filiala cehă a inițiativei cetățenești „Pulse of Europe”, una dintre organizatoarele manifestării. 


În noaptea de 20 spre 21 august 1968, circa 30 de divizii sovietice, susținute de unități din Bulgaria, Ungaria, Polonia și RDG, au pus capăt brutal unei tentative a conducerii reformiste a Partidului Comunist cehoslovac și a liderului său de atunci, Alexander Dubcek, de a instaura un „socialism cu față umană”. 


Intervenția și ocupația sovietică s-au soldat cu peste 400 de morți, cehi și slovaci, și au condus la încheierea perioadei de dezgheț marcată de ridicarea cenzurii și o liberalizare a activităților politice, economice și culturale. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7279 secunde