Macedonia, discuții în paralel cu Grecia și Uniunea Europeană

230
Macedonia, discuții în paralel cu Grecia și Uniunea Europeană - macedonia-1505393432.jpg
Macedonia speră că a depus suficiente eforturi pentru a convinge Uniunea Europeană să înceapă negocierile de aderare, deși disputa, veche de 25 de ani, cu Grecia vecină privind numele continuă, a declarat, într-un interviu pentru Reuters, ministrul macedonean de Externe, Nikola Dimitrov.

Atena se opune eforturilor Macedoniei, fostă republică iugoslavă, de a adera la UE și NATO, deoarece susține că numele Macedonia implică o revendicare teritorială asupra unei regiuni nordice din Grecia, numită de asemenea Macedonia.

Sugestia făcută, luna trecută, de Macedonia de a folosi numele de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, așa cum face la alte organisme internaționale, "nu a fost îmbrățișată imediat" de Grecia, a declarat șeful diplomației macedonene.

Cele două părți urmează să se întâlnească din nou în această lună, la Adunarea Generală a ONU de la New York. Indiferent de rezultat, Macedonia vrea ca UE să accepte ca discuțiile - ce ar putea dura ani - să poată măcar începe.

"Dacă vom face suficiente reforme interne, sperăm că vom ajunge la acea etapă (n.r. - de începere a negocierilor de aderare la UE) și să ne ocupăm în paralel și de chestiunea numelui", a spus Dimitrov. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5989 secunde