Lipsa apei i-a scos pe iranieni în stradă

Luni, 26 Iulie 2021, 15:57
111
Forțele de securitate din provincia Khuzestan din sud-vestul Iranului au tras focuri de armă asupra oamenilor care au ieșit în stradă pentru a protesta din cauza penuriei de apă, potrivit unui oficial ONU.

Este una dintre cele mai fierbinți regiuni ale țării, unde temperaturile ajung vara la 50 de grade Celsius, relatează BBC. Din cauza vremii toride, manifestațiile au loc în timpul nopții.

„Protestele sunt pașnice, de ce trageți? Nu v-au luat vouă apa, nu v-au luat vouă pământul. Ascultați-mă, vrem proteste pașnice”, se aude vocea unui protestatar într-o înregistrare video.

Iranul a construit mai multe diguri în provincia Khuzestan, pentru a dirija apa spre alte regiuni ale țării. La acest lucru se adaugă o secetă severă, iar regiunea se confruntă cu lipsa apei. Iranul a calificat drept „afirmații false” acuzațiile comisarului ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, privind reprimarea manifestațiilor. Dar protestele față de lipsa apei s-au transformat într-o manifestație împotriva guvernului și a liderului suprem al țării și s-au răspândit şi în alte orașe. Mai mulți oameni ar fi fost uciși în timpul confruntărilor dintre poliție și protestatari iar o parte dintre manifestanți au fost arestați. Autoritățile din Iran ar fi tăiat accesul la internet în mai multe regiuni.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3462 secunde