Legea privind traficul și consumul de droguri, trimisă la reexaminare

253
Legea privind traficul și consumul de droguri, trimisă la reexaminare - ddd-1579262190.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea actului normativ care modifică legea privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, care vizează intervenții legislative de definire a unor termeni, precum și regimul sancționator, potrivit Agerpres. Șeful statului arată, în cererea de reexaminare transmisă, vineri, președintelui Senatului, Teodor Meleșcanu, că actul normativ vizează intervenții legislative de definire a unor termeni, precum și regimul sancționator aplicabil domeniului de reglementare al celor două legi. "Necesitatea adoptării unei reglementări coerente, clare și predictibile în materie, în deplin acord cu legislația europeană, bazată pe fundamentări temeinice asupra soluțiilor legislative propuse, precum și necesitatea analizării implicațiilor pe care unele dintre aceste modificări și completări legislative le presupun impun reexaminarea acestei legi de către Parlament", spune Iohannis.

Șeful statului indică faptul că această lege modifică definiția legală a "substanțelor aflate sub control național". Acestea sunt definite ca fiind "drogurile, precursorii înscriși în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului Sănătății sau a ministrului Afacerilor Interne, la un interval de 6 luni de la formularea propunerii; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primește comunicarea organismelor internaționale abilitate, respectiv de îndată ce primește documentațiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura". El spune că prin această lege este neclar dacă procurorul poate dispune această măsură încă de la începerea urmăririi penale.

Președintele Iohannis arată că prevederea prin care se incriminează ca infracțiune "deținerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu", această faptă fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, vine în contradicție atât cu Strategia Națională Antidrog 2013 - 2020, cât și cu soluțiile propuse de forurile internaționale din domeniu. Dat fiind faptul că infracțiunile prevăzute de această lege sunt de competența DIICOT, o astfel de intervenție legislativă ar putea avea implicații și asupra acestei instituții, susține președintele.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2872 secunde