Kosovo vrea independență coordonată de UE și SUA

324
Președintele kosovar Fatmir Sejdiu s-a pronunțat, luni, la Washington, în favoarea unei declarări a independenței "în coordonare" cu Statele Unite și cu Uniunea Euro-peană, dar nu unilateral, relatează AFP.
Sejdiu a dat asigurări că provincia Kosovo nu își va declara independența unilateral. "Nu. Pentru noi este esențial ca procesul să fie coordonat și să avanseze în strânsă cooperare cu membrii comunității internaționale, cu Statele Unite și UE în primul rând ", a declarat Sejdiu într-un interviu pentru AFP acordat la încheierea unei întâlniri cu secretarul de stat american Condoleezza Rice și cu alți responsabili americani de rang înalt.
"Bineînțeles, o declarare oficială a independenței va avea loc la momentul potrivit, dar în cooperare și parteneriat strâns cu țările care susțin independența Kosovo", a precizat liderul kosovar, referindu-se la Statele Unite și UE, care au încercat fără succes să garanteze independența provinciei în cadrul ONU.
El a recunoscut necesitatea de a continua discuțiile diplomatice cu Sebia și cu aliatul său rus. "Dar, în cele din urmă, Kosovo nu poate rămâne ostatica nu știu cărei țări", a subliniat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4054 secunde