Kim Jong-un a efectuat o vizită surpriză în China

121
Kim Jong-un a efectuat o vizită surpriză în China - kim-1525786708.jpg

Articole recomandate

Kim Jong Un s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping în nord-estul Chinei, o vizită surpriză care survine cu câteva săptămâni înainte de un summit între liderul nord-coreean și președintele american, Donald Trump, au anunțat marți mass-media de stat chineze, relatează AFP, citată de Agerpres.


Televiziunea publică CCTV i-a arătat pe cei doi lideri plimbându-se într-un parc de la malul mării, în orașul Dalian, și discutând la o masă. Potrivit Xinhua, cei doi lideri au avut întrevederi luni și marți.


Aceasta este a doua vizită surpriză a liderului nord-coreean în China. La sfârșitul lunii martie, el s-a deplasat în capitala chineză Beijing și s-a întâlnit cu Xi Jinping. Aceasta a fost prima lui călătorie în străinătate de la venirea la putere, la sfârșitul anului 2011.

Noua sa vizită subliniază eforturile Chinei și ale Coreii de Nord de ameliorare a relațiilor bilaterale. Acestea fuseseră înghețate de sprijinul acordat de Beijing sancțiunilor economice ale ONU pentru blocarea programului de arme nucleare al Phenianului.

Potrivit unor experți, China, aliatul istoric al Coreii de Nord, dorește să nu fie marginalizată în cadrul recentelor demersuri diplomatice cu terțe țări.

Kim Jong Un s-a întâlnit cu președintele sud-coreean, Moon Jae-in, la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul unui summit istoric, și urmează să se întâlnească cu Donald Trump în următoarele săptămâni.

''După prima mea întâlnire cu camaradul Kim, relațiile dintre China și Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, Coreea de Nord) au avut evoluții pozitive ca și situația din Peninsula Coreeană. Sunt mulțumit de aceasta", a declarat președintele Xi Jinping, potrivit Xinhua.

"Este vorba de rezultate pozitive ale întâlnirii mele istorice cu secretarul general al Partidului Comunist Chinez ", a spus liderul nord-coreean, potrivit sursei citate.

Mass-media japoneze au difuzat marți imagini cu un avion nord-coreean la Dalian, ceea ce a alimentat zvonurile despre vizita liderului nord-coreean Kim Jong Un în China.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8518 secunde