"Jabba Jihadistul", teroristul de 254 kilograme, arestat în Irak

217

Articole recomandate

Abu Abdul Bari, supranumit Jabba Jihadistul, unul dintre liderii organizației teroriste Stat Islamic, a fost arestat în Irak, informează New York Post, preluat de Digi 24. Bari, în vârstă de 40 de ani, a fost și unul dintre liderii Stat Islamic care au orchestrat introducerea în sclavie și exploatarea sexuală a populației Yazidi. El a fost capturat de echipa SWAT a poliției irakiene din Mosul.

Bari era un muftiu al Statului Islamic, sau expert al legilor religioase, și a lansat condamnări fatwa la adresa învățaților și clericilor din Mosul care au refuzat să jure credință organizației teroriste atunci când aceasta a ocupat orașul. Abu Abdul Bari, care cântărește 254 de kilograme, a fost urcat în bena unei camionete pentru că nu a încăput într-o mașină de poliție.

Bari a apărut fotografiat în spatele camionetei, dar și în casa sa, în timpul arestării. Bărbatul arestat era cunoscut și pentru discursurile sale provocatoare, dar și pentru că a ordonat distrugerea unei moschei faimoase, construită unde se crede că se află mormântul lui Iona, profetul biblic care a avut o întâlnire cu o balenă.

Maajid Nawaz, fondatorul think-tank-ului londonez Quilliam, a postat pe Facebook imaginea cu Bari în camionetă. "Majoritatea justificărilor religioase oferite membrilor Stat Islamic pentru violarea, torturarea și masacrarea irakienilor, sirienilor și a altora au fost oferite de acest monstru care nici măcar nu poate sta pe două picioare", a scris Nawaz pe rețeaua de socializare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Decembrie 2019
Stire din Eveniment : Tâlhar săltat de la domiciliu de mascați
Pagina a fost generata in 1.5224 secunde