Iulia Timoșenko susține că a fost filmată până și la toaleta spitalului în care este internată

214
Iulia Timoșenko susține că a fost filmată până și la toaleta spitalului în care este internată - iulia-1350664870.jpg
Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko, care ispășește o pedeapsă de șapte ani de închisoare, l-a acuzat astăzi pe președintele Viktor Ianukovici că a ordonat să fie filmată chiar și la toaleta spitalului în care este internată, și a cerut să se întoarcă în închisoare, informează AFP.

'Vreau să mă întorc la închisoare', a cerut Iulia Timoșenko într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Viktor Ianukovici, pe care ea îl acuză că ar fi ordonat 'personal' supravegherea sa. Acest mesaj a fost citit presei de către avocatul său, deputatul Serghei Vlasenko.

'Renunț la acest așa-zis tratament', a mai spus Iulia Timoșenko, care se află în spital din luna mai din cauza unei hernii de disc.

Potrivit fostului premier ucrainean, camere de supraveghere ascunse sunt instalate în camera sa de spital sau în salonul unde se dezbracă pentru a fi supusă procedurilor medicale, dar și la duș și chiar la toaletă. 

'Aceste înregistrări video le primiți zilnic', i-a reproșat ea șefului statului ucrainean. 

Declarația Iuliei Timoșenko survine după postarea pe internet a unui videoclip în care se poate vedea o femeie care-i seamănă deplasându-se cu un cadru și făcându-și exercițiile pentru musculatură. Opozanta a confirmat vineri autenticitatea înregistrării. 

Serviciul penitenciar a precizat că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili originea înregistrării video postată pe internet.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Septembrie 2012
Stire din Actual : Iulia Timoșenko  cere ajutorul UE
Pagina a fost generata in 0.3058 secunde