Italia introduce permisul de sănătate din 6 august

147
Italia introduce permisul de sănătate din 6 august - italiaintroduce-1627064529.jpg

Articole de la același autor

Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele, a anunțat guvernul condus de Mario Draghi. Așa numitul „permis verde” va fi necesar și pentru accesul la piscine, săli de sport, muzee, teatre sau cinematografe. „Permisul de sănătate este un instrument care le permite italienilor să-şi continue activităţile cu garanţia de a nu se regăsi printre persoanele contagioase'', a explicat premierul.

Permisul de sănătate va fi, de asemenea, necesar pentru evenimentele sportive, concerte, spectacole, târguri şi congrese, evenimente la care participă numeroase persoane şi care sunt posibile surse de contaminare. Cluburile de noapte vor rămâne închise până la o nouă notificare, dar acest sector va beneficia de ajutor public. Permisul de sănătate poate fi eliberat de la prima doză de vaccin, dar şi persoanelor vindecate de Covid şi celor care au un test negativ în ultimele 48 de ore. Adoptarea permisului de sănătate a făcut obiectul unor tensiuni în cadrul majorităţii guvernamentale, liderul Ligii (extrema dreaptă) Matteo Salvini avertizând în special împotriva unor „opţiuni draconice, improvizate şi nemăsurate care îi privează pe majoritatea italienilor de dreptul la muncă şi la libertatea de mişcare”. Italia înregistrează în fiecare zi câteva mii de noi cazuri şi puţine decese, dar tendinţa de bază este în creştere. Joi, în Italia au fost înregistrate 5.057 de cazuri, în timp ce nu s-a depăşit pragul de 5.000 de noi cazuri în 24 de ore de la 21 mai.

„Varianta Delta este ameninţătoare deoarece se răspândeşte mai repede decât celelalte variante”, a avertizat premierul Mario Draghi.

„Îi invit pe toţi italienii să se vaccineze şi să o facă imediat”, a afirmat el, salutând faptul că mai mult de jumătate dintre italieni au finalizat programul de vaccinare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6258 secunde