Israelul afirmă că a depășit valul patru al pandemiei cu ajutorul dozei a treia de vaccin
Articole de la același autor
Vești bune pentru părinți! 2.500 lei ca să stea acasă cu copilul
29 Septembrie 2021
Dr. Adrian Marinescu, despre sfârşitul pandemiei COVID: „După această iarnă, dispare. Sezonul rece e ultima strigare"
19 Septembrie 2021
Tineri însurăței originali. Cum s-au răzbunat pe cei care au spus că vin la nuntă, dar au chiulit
12 Septembrie 2021
Ambasada Suediei, replică amuzantă după ce preşedintele Iohannis i-a îndemnat pe români să joace golf
19 Septembrie 2021
În timp ce în lume continuă dezbaterea despre a treia de doză de vaccin de consolidare a imunităţii anti-COVID-19, responsabilii israelieni vorbesc despre un succes al campaniei de vaccinare cu această doză, care în Israel are acum ca efect ieşirea de valul patru al pandemiei, relatează marţi agenţia EFE.
Potrivit Agerpres, la sfârşitul lunii iulie, fără a aştepta opiniile organismelor internaţionale sau ale autorităţilor sanitare din SUA şi UE, Israelul a aprobat administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, campanie extinsă apoi progresiv la restul populaţiei. Astfel, în două luni şi jumătate au fost vaccinate cu a treia doză 3,7 milioane de persoane, din populaţia totală de circa 9,3 milioane.
În faţa noului val de infectări de vara aceasta, provocat de varianta Delta a coronavirusului şi de diminuarea efectului schemei iniţiale de vaccinare odată cu trecerea timpului, guvernul israelian a decis să nu aplice restricţii antiepidemice severe, susţinând în schimb campania de vaccinare cu a treia doză.
În acest timp a fost instituit şi un nou sistem de aplicare a certificatului sanitar. Astfel, numai cei vaccinaţi cu doza de consolidare, cu schema de două doze în ultimele şase luni sau care s-au recuperat în urma unei infecţii în acelaşi interval de timp au dreptul să primească acest certificat care este obligatoriu pentru diferite activităţi sau pentru accesul în numeroase spaţii publice.
De la un vârf de infectări cu circa 11.000 de cazuri zilnice la începutul lunii septembrie, Israelul a ajuns acum la circa 2.300 de noi cazuri zilnice; o scădere substanţială, dar încă nu suficientă pentru a considera că valul patru a rămas complet în urmă.
Odată cu scăderea numărului infectărilor a scăzut şi cel al pacienţilor în stare gravă, în spitalele israeliene fiind la ATI în prezent 450 de persoane, faţă de 660 cu două săptămâni în urmă. Peste 75% dintre bolnavii de la ATI sunt nevaccinaţi.
Mai puţin de 10% dintre israelieni nu s-au vaccinat nici măcar cu schema de două doze, conform specialiştilor acesta fiind un factor care a alimentat al patrulea val al pandemiei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 12 Octombrie 2021
Marţi, 12 Octombrie 2021
Luni, 11 Octombrie 2021
Joi, 07 Octombrie 2021
Joi, 07 Octombrie 2021
Marţi, 05 Octombrie 2021
Marţi, 05 Octombrie 2021
Duminică, 03 Octombrie 2021
Luni, 11 Octombrie 2021
Duminică, 10 Octombrie 2021