€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Iranul respinge apelul Parisului la deschiderea de negocieri lărgite

Ştire online publicată Luni, 03 Septembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Iranul a respins apelurile Franței de a deschide negocieri lărgite privind programul său nuclear, considerând că acest lucru este imposibil atât timp cât puterile occidentale nu și-au respectat propriile angajamente din acest dosar, relatează AFP.

„Nu există nicio bază de încredere pentru negocieri și în special asupra chestiunilor care nu sunt de negociat”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Bahram Ghasemi, citat de agenția Tasnim.

Franța a avertizat Iranul că nu se va putea sustrage de la negocieri lărgite, dincolo de angajamentele conținute în acordul internațional încheiat în 2015 vizând să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică.

„Iranul nu va putea scăpa de negocieri legate de alte trei subiecte importante care ne preocupă”, a declarat șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian.

El s-a referit printre altele la „viitorul angajamentelor nucleare ale Iranului dincolo de anul 2025, problema balistică și rolul pe care Iranul îl joacă pentru stabilizarea întregii regiuni”.

Europenii, printre care și Franța, încearcă să salveze acordul din 2015, după ce Washingtonul s-a retras unilateral, în mai 2018, din acest acord pe care îl consideră incomplet.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7747 secunde