Interdicţia de călătorie nu va stopa răspândirea noii variante Omicron

193
Interdicţia de călătorie nu va stopa răspândirea noii variante Omicron - fond-1638385145.jpg

Articole de la același autor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat recent că interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului, cerând ţărilor să adopte o abordare bazată pe o evaluare a riscurilor, relatează AFP.

Descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani. „Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea internaţională şi sunt o povară grea asupra vieţilor şi mijloacelor de subzistenţă. În plus, ele pot avea un impact negativ asupra eforturilor globale de sănătate în timpul unei pandemii, descurajând ţările să semnaleze şi să facă schimb de date epidemiologice şi de secvenţiere”, a indicat OMS într-un document tehnic, potrivit AFP.

Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus, între care cele peste 60 de ani, ar trebui să evite călătoriile, au mai recomandat specialiştii medicali ai organizaţiei.

„Ar trebui acordată consiliere persoanelor care nu au o stare bună a sănătăţii sau cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19 şi de a muri, în special celor cu vârsta de 60 de ani sau mai mult şi celor cu comorbidităţi (de exemplu: boli de inimă, cancer şi diabet), pentru a-şi amâna călătoria”, a scris OMS în document.

Un medic generalist din Midrand, la periferia Johannesburgului, a spus că, deși este încă devreme să se pronunțe, cazurile pe care le-a văzut erau în general cu forme ușoare: „Avem pacienți cu tuse uscată, febră, transpirații nocturne și dureri corporale. Oamenii vaccinați tind să se descurce mult mai bine”, a spus medicul.

Pe de altă parte, medicul de familie Angelique Coetzee, din Pretoria, a spus că mulți dintre pacienții săi prezentau simptome neobișnuite, în special oboseală severă, și niciunul nu raporta pierderea gustului sau a mirosului. Deși poate dura câteva săptămâni până să avem răspunsuri clare cu privire la natura amenințării reprezentate de Omicron, apar dovezi că vaccinurile oferă cel puțin o oarecare protecție. Dr. Wassila Jassat, de la Institutul Național pentru Boli Transmisibile, a spus că în orașul sud-african Tshwane, unde a fost detectată varianta Omicron, 87% din internările în spital au fost în rândul pacienților nevaccinați.

În altă ordine de idei, descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani. O speranţă vine din partea companiei farmaceutice Pfizer BionTech care a dezvoltat un medicament împotriva COVID, care ar fi eficient şi în cazul pacienţilor infectaţi cu varianta Omicron. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6706 secunde