Independența impusă a provinciei Kosovo este preferată divizării

202
Independența impusă este de preferat unei divizări a provinciei Kosovo, a declarat episcopul sârb Artemie, considerat una dintre cele mai moderate voci din Biserica Sârbă, citat pe site-ul postului de televiziune sârb B92.
"Orice este impus este temporar. Dar atunci când există un acord asupra unui lucru, acela este definitiv. Independența impusă ar fi considerată o formă de ocupație, și orice ocupație a unui teritoriu durează o vreme și se încheie", a declarat prelatul cotidianului Dnevnik citat de B92.
El a spus că Serbia nu poate renunța la Kosovo sub nicio formă și cu niciun preț.
"Trebuie să suportăm această idee pentru o mie, pentru două mii de ani, dacă este nevoie. Ne oferă în schimb aderarea la Uniunea Europeană. Dar la ce ne folo-
sește dacă UE este cea care ne distruge identitatea națională?", a declarat, din Kosovo, Artemie.
Episcopul a mai spus și că nu crede că noile negocieri vor aduce vreun progres.
"Albanezii au primit semnale clare că independența le este garantată. Așa că nu vor accepta nimic mai puțin decât independența și în aceste condiții, nego-cierile sunt sortite din fașă eșecului", a spus Artemie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.2363 secunde