Incendiile masive fac prăpăd în statul american Oregon
Articole de la același autor
Un incendiu de pădure masiv afectează de două săptămâni statul american Oregon, iar în ultimele zile a crescut și mai tare în intensitate, ajungând să mistuie mai mult de un kilometru pătrat o arie mai mare decât cea a orașului Los Angeles, relatează BBC. Mii de oameni au fost deja evacuați din calea flăcărilor. Peste 2.000 de pompieri se luptă cu incendiul denumit „Bootleg”, unul dintre cele mai mari din istoria statului Oregon. De când a izbucnit, în data de 6 iulie, incendiul masiv a mistuit deja o arie mai mare decât cea a orașului Los Angeles. În acest moment, incendiul din Oregon este unul dintre cele 80 de incendii puternice care afectează 13 state americane alimentate de valurile de căldură și de vânt. Incendiul Bootleg, numit așa după regiunea din apropiere, Bootleg Spring, a forțat 2.000 de locuitori din zonele rurale din apropiere să își abandoneze casele. Cel puțin 160 de locuințe au fost distruse până acum. Autoritățile spun că un sfert din perimetrul incendiului se află sub control. „Vremea este împotriva noastră. O să fie foarte cald, o să fie uscat, iar aerul va fi instabil, ceea ce va duce la accentuarea căldurii”, a spus John Flannigan, șeful de operațiuni care se ocupă de stingerea incendiului. Prognoza meteo nu este favorabilă eforturilor de stingere a incendiului, temperaturile în creștere peste media perioadei, iar seceta amplifică intensitatea focului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 15 Iulie 2021
Miercuri, 06 Ianuarie 2021
Miercuri, 07 Iulie 2021
Miercuri, 10 Martie 2021
Marţi, 09 Martie 2021
Luni, 08 Martie 2021
Joi, 07 Ianuarie 2021
Miercuri, 06 Ianuarie 2021
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Joi, 12 Noiembrie 2020