Împărți-v-aș dar n-am cui, plajele DADL-ului

578
Sezonul estival a început oficial pe 19 aprilie. Hotelurile s-au deschis, restaurantele și terasele s-au pregătit și ele să primească turiștii, numai că, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, plajele rămân în ofsaid.

Încercând să pună în realitate visul lui Mazăre de a stăpâni din nou plajele, ministerul Mediului (n.r. condus de Nemirschi, fostul viceprimar) a ordonat DADL, administratorul legal al suprafețelor de nisip, să rezilieze contractele de închiriere ale operatorilor de plajă. Zis și făcut.
S-a apucat Laurențiu Marin, directorul DADL, să ia contractele la mână și să le rezilieze la grămadă. Văzând că treaba merge ca unsă, Nemirschi a dat repede o ordonanță prin care plajele să fie închiriate, vara aceasta, hotelie-rilor. Numai că operatorii nu au stat cu mâinile în sân și au atacat în instanță hotărârea DADL de a le rezilia contractele. Judecătorii le-au dat dreptate și i-au pus din nou în drepturi. Nu au câștigat toți, însă, în momentul de față, aproximativ 55 de procente din suprafața plajelor au revenit operatorilor. Și mai sunt încă procese în instanță, care nu și-au primit hotărârea. Așadar, cu ordonanța lui Nemirschi în mână, hotelierilor le rămâne să-și împartă între ei sectoarele de plajă rămase libere, cu mențiunea că 20% din suprafață trebuie să fie transformată în plajă publică.

"Romned" a câștigat toate procesele
Cel mai mare operator de plaje de pe litoralul românesc este "Romned", acesta având închiriate opt sectoare. Și "Romned"-ul s-a trezit cu toate contractele reziliate de DADL, fără prea multe explicații, însă societatea a câștigat în instanță toate procesele. La ora actuală, magistrații au dispus repunerea în drepturi a operatorului, care va administra sectoarele de plajă închiriate și anul acesta. La fel au câștigat și alți operatori, care și-au luat plajele înapoi.
Pentru ei, însă, se anunță o vară foarte grea, mai ales acum că au fluierat a pagubă în Republica lui Mazăre. Directorul DADL a anunțat, încă de ieri, că cei care vor rămâne să administreze plajele vor fi verificați la sânge. "Vom face echipe mixte cu autoritățile locale, cu inspectoratul de stat în construcții, poliția comunitară, garda de mediu, corpul de control al primăriei, OPC-ul", a precizat Laurențiu Marin, care a lăsat să se înțeleagă faptul că operatorii vor fi controlați non-stop.

DADL a făcut recurs
DADL a anunțat tot ieri că a făcut recurs la toate hotărârile judecătorilor de a-i repune în drepturi pe plaje pe operatori, directorul instituției fiind convins că la instanța de fond va câștiga. "Am evaluat contractele și am decis rezilierea majorității. Dar aici este o problemă juridică. Actul nostru de reziliere a fost considerat de operatori și de instanțe drept un act administrativ, deși era un act comercial. Drept urmare, instanțele au dispus anularea actului administrativ de reziliere pentru unii operatori. Mai avem în instanță procese în derulare. La acest moment, există operatori care au câștigat anularea actului administrativ de reziliere în primă instanță și deja s-a declanșat recursul pentru multe dintre acestea. Apoi va urma judecata pe fond, unde se vor administra probe și tot ce este necesar. Am constituit o comisie care a analizat fiecare contract și fiecare operator în parte, cu ce a făcut și mai ales cu ce nu a făcut. Probe sunt suficiente ca să câștigăm toate dosarele aflate pe rol", a declarat Laurențiu Marin.

Jumătate din plaje au revenit la operatori
Potrivit datelor oferite de DADL, în momentul de față, aproximativ 55% din suprafața de plajă (831.631mp din 1.629.000 mp) este în administrarea operatorilor care au încheiat contracte în anii trecuți, însă mai sunt contracte reziliate care se judecă în instanță. În aceste condiții, hotelierii vor avea la dispoziție să-și împartă mai puțin de jumătate din plaje, mai ales dacă ținem cont că 20% din suprafață va rămâne la primării pentru a le transforma în plaje publice. De asemenea, în Costinești nu există nici măcar o palmă de nisip care să fie dată hotelierilor.

Nimeni nu știe cum se vor împărți sectoarele
Mai mult, deși în două săptămâni vine vara și litoralul se va umple de turiști, directorul DADL habar nu are nici măcar cum se vor închiria și împărți plajele libere către hotelieri. Laurențiu Marin a dat din colț în colț la toate întrebările legate de modul în care vor fi repartizate plajele sau cum vor arăta contractele. El a invocat un ordin al ministrului Mediului, care nu este însă gata, care va preciza toate detaliile. "Sectoarele libere de contract vor fi împărțite hotelierilor. Va fi un contract de închiriere cu hotelierii. Va mai fi un ordin comun al Ministerului Mediului și al Turismului, care va stabili modelul de contract de închiriere, costul efectiv pe mp de igienizare și sectoarele de plajă care vor fi închiriate către hotelieri. Despre cum se va face închirierea, nu pot să vă spun eu asta. Vor fi derogări de la legea privind proprietatea publică. Și probabil se va închiria direct, nu îmi dau nici eu seama. O să vedem când iese ordinul ministrului, care va lămuri și această problemă", a declarat Laurențiu Marin.

Liber la cearșaf și pe plajele de lux
Totodată, șeful DADL ne-a dat asigurări că, anul acesta, oricine poate să se ducă pe orice plajă, fie ea de lux sau comunală, și să-și întindă cearșaful, fără să fie luat la goană de administratori.
"În mod normal, plaja este publică, este un bun al statului și nimeni nu are dreptul să îngrădească liberul acces pe plajă. Nu or să se mai pună garduri, bodigarzi pe plajă. Dacă tu, ca turist, vrei să te pui pe cearșaf în mijlocul unei plaje de lux ai voie, legal, să te așezi acolo", a declarat Marin. Vom vedea însă la vară cât de adevărată va fi promisiunea celor de la DADL. Dacă totuși vă încumetați să faceți astfel de extravaganțe pe plaje de cinci stele și se găsește vreo matahală cu ceafa groasă să vă ia la rost, eu zic să faceți totuși pași cu cearșaful la spinare și să nu contați prea mult pe intervenția lui Laurențiu Marin. Nu de alta, dar ceva se vorbește la conferințe, altceva se întâmplă pe plaje.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1426 secunde