€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Imaginile crizei umanitare din Venezuela. Mii de oameni se calcă în picioare ca să fugă din țară

Ştire online publicată Joi, 30 August 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Un pod de la granița dintre Columbia și Venezuela a devenit o frescă vie a unei crize umanitare.

Lung de 300 de metri și lat de șapte metri, podul internațional Simon Bolivar traversează firul râului Rio Tachira și este, acum, principala rută a imigranților venezueleni care își părăsesc țara aflată economic pe buza prăpastiei.

O înregistrare din dronă surprinde proporțiile acestei migrații economice. Zilnic, mii de venezueleni - ajunși la capătul puterilor și măcinați de sărăcie - se calcă efectiv în picioare încercând să intre pe teritoriul Columbiei.

Exodul migranților din Venezuela se apropie de un „moment de criză” comparabil cu evenimentele în care sunt implicați refugiații care traversează Marea Mediterană, a avertizat vineri agenția ONU pentru migrație OIM, transmite Agerpres.

Un număr tot mai mare de persoane fug de criza economică și politică din Venezuela, amenințând să copleșească vecinii țării. Oficiali din Columbia, Ecuador și Peru urmează să se întâlnească la Bogota în această săptămână pentru a găsi o cale de urmat.

Ecuadorul și Peru au înăsprit în această lună regulile de intrare pentru venezueleni, cerându-le să dețină pașapoarte valabile, nu doar cărți de identitate. În timp ce în Brazilia, sute de persoane au fost împinse înapoi peste graniță în ciocniri între migranți și populația locală.

Descriind aceste evenimente ca semne de avertizare timpurie, purtătorul de cuvânt al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), Joel Millman, a declarat că trebuie mobilizate finanțarea și mijloacele de gestionare a exodului de migranți.

„Aceasta se apropie de un moment de criză pe care l-am văzut în alte părți ale lumii, în special în Mediterana”, a spus el într-un briefing de presă la Geneva.

Joi, OIM și agenția ONU pentru refugiați UNHCR au cerut țărilor din America Latină să înlesnească intrarea venezuelenilor, dintre care mai mult de 1,6 milioane și-au părăsit țara începând din 2015.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8544 secunde