Video IMAGINI ȘOCANTE! Momentul în care o familie se aruncă în aer la o secție de poliție

241
IMAGINI ȘOCANTE! Momentul în care o familie se aruncă în aer la o secție de poliție - 61959737-1526294846.jpg

Articole recomandate

O familie de cinci persoane, între care și un copil de opt ani, a comis atentatul sinucigaș împotriva unui comisariat de poliție din orașul Surabaya (Indonezia), soldat cu rănirea a cel puțin zece persoane, relatează The Guardian.

În atentatul de luni au murit patru dintre atacatori, iar fetița de opt ani a supraviețuit, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale.

"Au fost cinci persoane pe două motociclete. Una dintre aceste persoane era un copil. Este vorba despre o familie", a declarat directorul poliției naționale, Tito Karnavian.


Atentatul vine după o serie de atacuri sinucigașe împotriva bisericilor din acest oraș, comise cu o zi înainte de o altă familie care revenise recent din Siria.

Atentatele comise duminică și luni în orașul Surabaya, al doilea ca mărime din Indonezia, ar fi putut fi declanșate de arestarea liderilor mișcării extremiste islamiste indoneziene Jamaah Ansharut Daulah (JAD), care sprijină gruparea Statul Islamic.


De asemenea ar putea fi legate de ciocnirile mortale provocate de militanți islamici într-o închisoare de înaltă securitate de la periferia orașului Jakarta săptămâna trecută, a afirmat Tito Karnavian.

Aman Abdurrahman, liderul spiritual al JAD aflat în închisoare de ani de zile pentru atacuri teroriste, trebuia să fie eliberat în luna august anul trecut, însă a fost menținut în detenție pentru presupusa sa implicare în atacurile de la Jakarta din 2016.

Duminică seara, la câteva ore după atacurile sinucigașe asupra bisericilor, trei persoane aparținând aceleiași familii au fost ucise și alte două au fost rănite în explozia unei bombe într-o clădire rezidențială la circa 30 de kilometri de Surabaya, a precizat poliția.

Mama și un copil au murit în explozie, în timp ce tatăl, care avea asupra sa detonatorul, a fost împușcat de poliție. Doi copii ai familiei au fost răniți și se află internați în spital.

Tatăl implicat în atacurile asupra bisericilor, Dita Oepriyanto, era un prieten al bărbatului ucis în apartament.

"Tatăl era un prieten apropiat al lui Dita. În timpul unei percheziții în apartament, am descoperit o bombă artizanală asemănătoare cu cea găsită în apropierea bisericilor", a mai spus șeful poliției naționale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3644 secunde