Guvernul de la Viena vrea să taie alocațiile pentru copiii austrieci care trăiesc în străinătate

125
Guvernul de la Viena vrea să taie alocațiile pentru copiii austrieci care trăiesc în străinătate - viena-1515104208.jpg

Articole recomandate

Noul guvern de coaliție de la Viena intenționează să taie alocațiile pentru copiii austrieci care trăiesc în străinătate. Executivul austriac consideră că măsura nu încalcă regulile UE privind interzicerea discriminării.


Potrivit Flux24.ro, executivul cancelarului austriac Sebastian Kurz a depus jurământul pe 18 decembrie, la două luni după ce Partidul Poporului a câștigat alegerile parlamentare. Formațiunea a juns la un acord cu Partidul Libertății, ceea ce a făcut ca Austria să fie prima țară în care un partid de extremă-dreapta să facă parte din coaliția guvermanetală.

Printre altele, FPO deține portofoliile afacerilor interne, de externe, apărării și afacerilor sociale.

La începutul ședinței de două zile a cabinetului său, Kurz a anunțat că guvernul său va tăia alocațiile pentru copiii cetățenilor austrieci care trăiesc într-o țară unde nivelul de trai este mai scăzut.

"Este o incorectitudine construită pe sistemul care, pentru doi copii care nici măcar nu trăiesc în Austria, ci în România, transferă 300 de euro pe lună în România și acesta este aproape venitul mediu acolo’‘, a declarat Sebastian Kurz.

Valoarea acestor plăți variază în funcție de vârsta și numărul copiilor, dar începe de la 114 euro pe lună pentru un singur copil.

‘‘Vom lua o decizie în cabinet astfel încât aceste plăți ale alocațiilor pentru copii să nu fie făcute în străinătate la același nivel ca până acum", a spus Kurz, care a adăugat că ajustarea acestor plăți la nivelul de trai local ar duce la economii de ‘peste 100 de milioane de euro pe an’.

Executivul austriac intenționează ca în acest an să facă economii de circa 2,5 miliarde de euro, inclusiv prin reducerea ajutoarelor pentru refugiați și restricționarea accesului noilor imigranți la multe servicii sociale pentru o perioadă de cinci ani.

În anul 2016, Austria a transferat aproximativ 273 de milioane de euro în alte țări din UE și Spațiul Economic European pentru plata alocațiilor pentru 132.000 de copii.

Anul trecut, Comisia Europeană a criticat Germania pentru un plan similar, care ulterior a fost abandonat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0125 secunde