Guvernul danez, bani contra datelor din "Panama Papers"

144
Guvernul danez, bani contra datelor  din

Articole recomandate

Guvernul danez a anunțat că va plăti o sursă anonimă pentru a obține datele din "Panama Papers", astfel încât să îi identifice pe contribuabilii care este posibil să fi fraudat Fiscul, relatează Europe 1.

"Trebuie să luăm măsurile necesare pentru a-i prinde pe cei vinovați de evaziune fiscală prin ascunderea averilor, de exemplu în Panama, pentru a evita plata impozitului în Danemarca", a anunțat, într-un comunicat, ministrul de Finanțe, Karsten Lauritzen.

"Nu putem fi siguri în legătură cu rezultatul final, dar totul ne face să credem că sunt informații utile, pe care Administrația Fiscală daneză le va urmări", a adăugat el, conform news.ro.

Statul danez va plăti sursei, a cărei identitate nu a fost divulgată, "câteva milioane" de coroane, adică sute de mii de euro, pentru circa 320 de dosare în care sunt vizați între 500 și 600 de contribuabili.

Fiscul a examinat deja un "eșantion" oferit de această sursă și a conchis că "informațiile sunt suficient de pertinente și valabile pentru a lansa controale fiscale" vizând persoanele menționate.

În aprilie, un consorțiu de jurnaliști au făcut dezvăluiri în legătură cu presupuse fraude financiare de proporții, pe baza a circa 11,5 milioane de documente provenind de la firma de avocatură panameză Mossack Fonseca. Premierul islandez și un ministru spaniol au demisionat în urma dezvăluirilor, iar autoritățile din mai multe state au deschis anchete.

Ideea de a cumpăra aceste date a fost criticată de un avocat, profesor de Drept la Universitatea Aarhus, Toben Bagge. El a avertizat că nimic nu garantează exactitatea datelor.

În plus, vânzătorul "probabil că nu le-a obținut legal", ceea ce implică faptul că Guvernul "contribuie, într-un mod sau altul, la delicte".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3921 secunde