Guaido avertizează armata: "A bloca ajutorul umanitar este o crimă împotriva umanității"
Articole recomandate
România intră în Schengen cu 16 aeroporturi și 4 porturi maritime și poate emite vize de scurtă durată
28 Martie 2024
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi: "Nu cred că fermierii fac aşa ceva"
28 Martie 2024
Opozantul Juan Guaido, recunoscut de circa 50 de țări ca președinte interimar al Venezuelei, i-a atenționat, ieri, pe militari că a împiedica intrarea ajutoarelor umanitare, depozitate în Columbia, îi transformă aproape în autorii unui genocid deoarece este o "crimă împotriva umanității", relatează AFP.
"Există responsabili, iar regimul o știe. Este o crimă împotriva umanității, domnilor din armată", a declarat presei opozantul președintelui Nicolas Maduro, ieșind de la slujba religioasă la Las Mercedes, cartier din estul capitalei Caracas, împreună cu soția sa Fabiana Rosales și cu bebelușul lor.
În vârstă de 35 de ani, Guaido, șeful parlamentului unde opoziția este majoritară, a afirmat că militarii se transformă în călăi, în cvasi-autori de genocid, prin acțiune atunci când asasinează manifestanți și prin omisiune când împiedică intrarea ajutoarelor umanitare în Venezuela.
El a făcut din nou apel la un marș pentru azi, de Ziua Tineretului, în memoria morților din precedentele manifestații - cel puțin 40 de morți de la 21 ianuarie, conform ONU - și pentru a cere intrarea ajutorului.
Mai multe tone de alimente și de medicamente, trimise de SUA, se află de joi în depozite la Cucuta, în Columbia, în apropiere de podul internațional Tienditas, blocate de militarii venezueleni cu două containere și o cisternă.
Maduro afirmă că "urgența umanitară" este "fabricată de Washington" pentru a interveni în Venezuela, calificând trimiterea ajutoarelor drept "show politic" și atribuind responsabilitatea pentru penuria de alimente și de medicamente sancțiunilor SUA.
Armata, pilon al regimului lui Nicolas Maduro, a început duminică exerciții militare, prevăzute a avea loc în întreaga țară până la 15 februarie, pentru "a întări capacitatea defensivă a teritoriului", conform unui comunicat.
Juan Guaido s-a autoproclamat președinte interimar la 23 ianuarie, după ce parlamentul l-a declarat pe Nicolas Maduro "uzurpator" în urma realegerii sale într-un scrutin a cărui corectitudine a fost pusă sub semnul întrebării atât în Venezuela, cât și în străinătate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 02 Februarie 2019
Vineri, 08 Februarie 2019
Joi, 07 Februarie 2019
Luni, 04 Februarie 2019
Luni, 04 Februarie 2019
Joi, 30 August 2018
Miercuri, 29 August 2018
Vineri, 29 Iunie 2018
Joi, 24 Ianuarie 2019
Marţi, 15 Ianuarie 2019