Grecia a început vaccinarea împotriva COVID a persoanelor vârstnice

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
516
Grecia a început sâmbătă vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19, după ce a imunizat mai întâi câteva zeci de mii de angajaţi din sectorul medical, în prima fază a campaniei sale naţionale ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus, scrie Agerpres, citând Reuters.


Peste 75.000 de angajaţi din sectorul medical şi din azilurile pentru vârstnici au primit deja prima doză a vaccinului produs de alianţa Pfizer-BioNTech, după ce Grecia a demarat o campanie de vaccinare, luna trecută, alături de celelalte state din Uniunea Europeană.


"Abia aşteptam. Vaccinul va salva oameni", a declarat Kassiani, o femeie în vârstă de 91 de ani, pentru televiziunea publică elenă, după ce a primit prima doză a acestui vaccin într-un spital din Atena.


Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat vineri că Grecia îşi propune să vaccineze aproximativ 2 milioane de persoane până la sfârşitul lunii martie. Grecia are o populaţie de aproape 11 milioane de locuitori.


Aflată în lockdown naţional din noiembrie, Grecia va relaxa anumite restricţii începând de luni, permiţând magazinelor non-esenţiale să se redeschidă pentru prima dată după o pauză de peste două luni, în baza unor semnale care par să arate că presiunea ce apasă pe sistemul public de sănătate începe să scadă.


Această ţară s-a descurcat mult mai bine pe durata pandemiei de coronavirus în comparaţie cu multe state europene, în pofida precarităţii sistemului ei de sănătate, grav afectat de o criză financiară care a durat mai mulţi ani.


Autorităţile sanitare elene au raportat un total de 147.860 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi 5.421 de decese asociate acestei boli.





Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2929 secunde