Gaddafi și-a violat femeile bodyguard

1222
Gaddafi și-a violat femeile bodyguard - garzigaddafi-1314532770.jpg
Cinci femei care au făcut parte din unitatea specială care îl păzea pe Muammar Gaddafi susțin că au fost violate și abuzate de dictatorul libian, relatează The Sunday Times of Malta.

Femeile au declarat unui psiholog, la Benghazi, că au fost abuzate sexual de Gaddafi și de fiii săi, apoi, când aceștia s-au plictisit de ele, au fost concediate.

Mărturiile fac parte dintr-un dosar la care lucrează doctorul psiholog Seham Sergewa pentru a fi pus la dispoziția Curții Penale Internaționale sau pentru a fi folosit într-un eventual proces în Libia, în cazul în care Gaddafi și apropiații săi vor fi capturați în viață.

Gaddafi este celebru pentru faptul că era păzit numai de femei. Unitatea specială de femei-bodyguard ar fi numărat la un moment dat 400 de femei.

Una dintre femei i-a spus psihologului că a fost șantajată ca să se alăture brigăzii de femei-gărzi de corp, spunându-i-se că fratele său a fost prins cu droguri în timp ce se întorcea în Libia dintr-o vacanță petrecută în Malta. "I s-a spus 'fie devii bodyguard, fie fratele tău își va petrece restul vieții în închisoare' ", a relatat Sergewa, intervievată la Benghazi de The Sunday Times of Malta. Tânăra știa ce înseamnă aceste amenințări, pentru că fusese violată cu câteva săptămâni înainte de colonelul Gaddafi.

"A fost exmatriculată de la universitate și i s-a pus să încerce să obțină intervenția lui Gaddafi pentru a fi reprimită. I s-a spus că trebuie să facă un examen medical care a inclus un test HIV administrat de o infirmieră est-europeană", a povestit psihologul.

În cele din urmă, a fost dusă la palatul Bab el-Azizia pentru a-l întâlni pe Gaddafi și a fost condusă către apartamentele private ale acestuia, unde l-a găsit în pijamale pe liderul libian. "Nu putea înțelege ce se întâmplă, pentru că îl vedea ca pe un tată, ca pe liderul națiunii, lucruri de genul acesta. I-a refuzat avansurile, iar el a violat-o", a relatat Sergewa.

În poveștile tuturor celor cinci femei există un fir comun. Ele au fost violate mai întâi de dicator, apoi au fost pasate unuia dintre fiii lui și în cele din urmă unor oficiali de rang înalt, care au continuat să le abuzeze înainte de a le lăsa să plece, a subliniat psihologul.

Femeile au venit să-i povestească aceste lucruri lui Sergewa după ce aceasta a început să investigheze acuzațiile de viol sistematic care îi vizează pe soldații lui Gaddafi. Psihologul estimează că sunt nu mai puțin de 6.000 de victime ale unor asemenea practici barbare.

Totuși, Amnesty International nu a găsit dovezi care să sprijine estimarea doctoriței, chiar dacă organizația nu a negat cifrele.

Demersurile lui Sergewa au fost criticate de clericii locali, iar unii dintre colegii ei îi contestă metodele de studiu. Cu toate acestea, ea a fost autorizată de CPI să adune dovezi în privința violurilor comise de soldații lui Gaddafi.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5802 secunde