Familia lui Gaddafi intenționează să depună plângere la CPI, pentru "crimă de război"

514
Familia lui Gaddafi intenționează să depună plângere la CPI, pentru
Familia lui Muammar Gaddafi intenționează să depună la Curtea Penală Internațională o plângere împotriva NATO, pentru "crimă de război", în urma decesului la Syrta a fostului lider libian, a declarat astăzi avocatul său francez, confirmând o informație difuzată de Europe 1, semnalează AFP.



În vârstă de 69 de ani, colonelul Gaddafi a fost capturat la 20 octombrie în apropiere de orașul Syrta (la 360 kilometri est de Tripoli) și a fost ucis după scurt timp, în circumstanțe ce nu au fost încă lămurite.

Marcel Ceccaldi a declarat pentru AFP că motivul acestui deces a fost 'faptul că elicopterele NATO au tras asupra convoiului lui Muammar Gaddafi, care a fost apoi 'terminat''.

'Omuciderea voluntară este definită ca o crimă de război de articolul 8 din Statutul de la Roma al CPI', a adăugat avocatul.

Marcel Ceccaldi nu a menționat data la care va fi depusă plângerea, afirmând că 'perimetrul' acesteia urmează a fi stabilit cu precizie.

Potrivit avocatului, 'uciderea lui Gaddafi arată că statele membre nu aveau scopul de a proteja populația, ci de a răsturna regimul'.

'Ori CPI intervine în calitate de jurisdicție independentă și imparțială, ori nu o face și, atunci, forța primează asupra dreptului', a adăugat avocatul.

Muammar Gaddafi a fost înmormântat în Libia în noaptea de luni spre marți într-un loc secret, dar persistă polemica privind circumstanțele morții sale. Medicul care a efectuat autopsia a spus că așteaptă unda verde din partea autorităților pentru a comunica rezultatul.

Consiliul Național de Tranziție (CNT) afirmă că fostul lider libian a fost ucis într-un schimb de focuri, dar mărturiile și înregistrările video din momentul arestării lui conduc la supoziția că ar fi putut fi victima unei execuții sumare.

Mai multe organizații internaționale, între care ONU, au cerut o anchetă, iar președintele CNT, Mustafa Abdul Jalil, a anunțat luni formarea unei comisii de anchetă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Octombrie 2011
Stire din Actual : Gaddafi a fost îngropat în deșert
Marţi, 25 Octombrie 2011
Stire din Actual : Descoperire șocantă în Libia
Pagina a fost generata in 0.3842 secunde