Președintele Franței, Emmanuel Macron:

"Evoluțiile recente din Turcia nu permit niciun progres pe calea aderării la UE"

161

Articole recomandate

Evoluțiile recente în domeniul drepturilor omului din Turcia exclud orice progres în negocierile de aderare a acestei țări la Uniunea Europeană, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, după întrevederea avută la Paris cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.

"În ceea ce privește relația cu Uniunea Europeană, este clar că evoluțiile și opțiunile recente nu permit niciun avans în procesul început", a spus Emmanuel Macron într-o conferință de presă comună cu Recep Erdogan.

Șeful statului francez i-a propus Turciei un parteneriat cu UE, mai degrabă decât o aderare, astfel încât țara să rămână "ancorată" în Europa.

"Trebuie să vedem dacă nu putem regândi această relație nu în cadrul procesului de integrare, ci poate al unuia de cooperare, al unui parteneriat cu o finalitate, pentru a păstra Turcia și poporul turc ancorate în Europa și a face ca Turcia să-și construiască viitorul privind către Europa și împreună cu Europa", a declarat Macron.

Oficialul francez a adăugat că țările democratice trebuie să respecte statul de drept în lupta lor contra terorismului și, în această privință, și-a exprimat îngrijorarea față de soarta a numeroși studenți, profesori și jurnaliști din Turcia.

"Democrațiile noastre trebuie să fie puternice în fața terorismului, dar în același timp ele trebuie să protejeze complet statul de drept", a spus Emmanuel Macron.

În replică, Recep Erdogan a estimat că unii jurnaliști alimentează terorismul prin ceea ce scriu. El a mai spus că Turcia s-a săturat să aștepte o eventuală aderare la Uniunea Europeană.

"Nu se poate ca în permanență să implorăm o intrare în UE", a declarat Erdogan.

Peste 150.000 de persoane, printre care profesori, jurnaliști și avocați, au fost concediate sau suspendate din funcție după puciul eșuat din 15 iulie 2016 din Turcia. Ankara îl acuză pe predicatorul Fethullah Gulen, care trăiește într-un exil autoimpus în statul american Pennsylvania din 1999, că a organizat tentativa de lovitură de stat, acuzații respinse ferm de Gulen. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4893 secunde