Mai multe ştiri online:
Bătălia pentru președinția Comisiei Europene

Emmanuel Macron consemnează sfârșitul sistemului „Spitzenkandidat”

Ştire online publicată Luni, 24 Iunie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
După eșecul summitului de joi pentru desemnarea viitorului președinte al Comisiei Europene și al conducătorilor celorlalte instituții importante ale Uniunii, președintele francez Emmanuel Macron a apreciat că sistemul „Spitzenkandidat” nu a permis o decizie, nu este valid și contravine tratatelor UE, transmite agenția AFP, consultată de Agerpres. 


Mecanismul „Spitzenkandidat” (candidat cap de listă) presupune ca fiecare familie politică din Uniunea Europeană să își desemneze favoritul pentru președinția CE. 
„Niciunul din cei trei candidați rezultați din această procedură nu a arătat că face obiectul unui consens. Am luat act de imposibilitatea ca oricare din cei trei să exercite președinția Comisiei”, a declarat Emmanuel Macron. 
El a precizat că președintele Consiliului Uniunii, Donald Tusk, „a stabilit că nu există o majoritate clară, cu minorități pentru blocare sau chiar mai mari, pentru toți candidații rezultați din sistemul Spitzenkandidat, deci acest sistem nu a fost considerat valid”. 
În urma summitului european de joi, a fost astfel înlăturată definitiv perspectiva ca succesorul lui Jean-Claude Juncker ca președinte al Comisiei Europene să fie oricare din cei trei candidați: germanul Manfred Weber, din partea Partidului Popular European, olandezul Frans Timmermans, reprezentant al socialiștilor, și daneza Margrethe Vestager, propusă de liberali. Potrivit președintelui Franței, „Tusk a stabilit clar că nu există majoritate pentru cei trei candidați și logic este nevoie de nume noi”. 


Macron a respins ideea că tratativele între liderii europeni pentru posturile-cheie din UE sunt nedemocratice. Șefii de stat și de guvern „au fost aleși democratic, nu sunt mai puțin legitimi decât europarlamentarii”, a explicat el. 


Șeful statului francez a explicat de ce s-a opus desemnării lui Weber, despre care consideră că nu are experiența necesară: „Dacă Manfred Weber s-ar fi prezentat în fața poporului european, nicio problemă. Dar s-a prezentat drept cap de listă în Germania. Grozavă treabă!”. 


Următoarea reuniune la vârf pe aceeași temă va avea loc pe 30 iunie, iar Macron ar dori ca până atunci liderii europeni să se pună de acord asupra unei echipe în care să existe echilibru între bărbați și femei, echilibru geografic și competență „la cel mai înalt nivel”. El nu a avansat niciun nume, însă - conform AFP - Parisul îl susține la președinția CE pe negociatorul-șef pentru Brexit, Michel Barnier. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8707 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4053 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2783 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7214 secunde