Mai multe ştiri online:

Donald Trump și Theresa May doresc un acord bilateral "rapid" după Brexit

Ştire online publicată Joi, 21 Decembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Premierul britanic, Theresa May, și președintele american, Donald Trump, au subliniat, ieri, în cursul unei discuții telefonice, importanța de a elabora un acord comercial bilateral „rapid” după retragerea Regatului Unit din UE, transmite AFP.

„Theresa May l-a informat pe președintele american despre ultimele progrese în negocierile privind Brexit-ul. Ei au căzut de acord asupra importanței de a obține rapid un acord comercial bilateral după retragerea britanică din UE”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

Această discuție telefonică reprezintă primul lor schimb direct după tensiunile de la sfârșitul lui noiembrie, când Theresa May a calificat o „eroare” preluarea de către președintele american pe contul său de Twitter a unor mesaje antimusulmane. Donald Trump i-a răspuns atunci înfuriat.

În cursul discuției, ei au mai abordat recunoașterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Theresa May a subliniat că este în dezacord cu această decizie, apreciind că nu este „de niciun ajutor”.

Cei doi lideri au evocat pozițiile distincte în privința acestei chestiuni și au convenit asupra importanței ca Statele Unite să prezinte noi propuneri de pace care să fie susținute de comunitatea internațională. Totodată, premierul britanic și președintele american au discutat despre situația din Yemen, subliniind profunda îngrijorare în ce privește situația umanitară.

Theresa May și Donald Trump au căzut de acord în legătură cu necesitatea vitală de a redeschide accesul umanitar și comercial pentru a evita foametea și a ușura suferința poporului yemenit nevinovat.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7583 secunde