Donald Trump le cere marilor companii americane să caute alternative la China

132
Donald Trump le cere marilor companii americane să caute alternative la China - trump-1566585821.jpg

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump le-a transmis marilor companii americane să caute piețe alternative decât cea a  Chinei, după ce autoritățile de la Beijing au anunțat că vor impune taxe vamale în valoare de 75 de miliarde de dolari mărfurilor americane. De asemenea, liderul de la Casa Albă le-a cerut transportatorilor să refuze toate transporturile din China ale unui calmant popular în SUA.


Donald Trump a reacționat categorit, vineri, după ce China a anunțat că va impune taxe vamale de 5 sau 10% importurilor de bunuri americane începând cu 1 septembrie, fiind vizate 5.078 de produse fabricate în SUA.  


"Țara noastră a pierdut, în mod stupid, miliarde de dolari cu China, timp de mulți ani. Ne-au furat proprietăți intelectuale la o rată de sute de miliarde de dolari pe an și vor să continue așa. Nu o să permit asta! Nu avem nevoie de China și, sincer, am fi mult mai bine fără ei. Numărul mare de bani pe care China i-a furat de la SUA, zeci de an la rând, trebuie să înceteze. Marile noastre companii americane au sarcina să înceapă să caute imediat alternative la China, inclusiv să ne aducă companiile acasă și să se facă producția în SUA. O să răspund Chinei în legătură cu tarifele, în decursul zile de azi. Aceasta este o mare oportunitate pentru SUA.", scris Donald Trump, pe Facebook.


"De asemenea, le cer ferm tuturor transportatorilor, inclusiv Fed Ex, Amazon, UPS și Poștei să caute și să refuze toate livrările de Fentanyl din China (sau din orice alt loc). Fentanyl omoară 100.000 de americani pe an. Președintele Xi a spus că acest lucru o să înceteze – nu a fost așa. Economia noastră, datorită câștigurilor din ultimii 2 ani și jumătate, este mult mai puternică decât cea a Chinei", a scris liderul de la Casa Albă pe rețeaua socială.


Administrația Chinei a anunțat, vineri, intenția de a impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari, ca reacție la decizii similare ale Administrației Donald Trump, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.


Ministerul Comerțului de la Beijing a anunțat că vor fi introduse taxe vamale suplimentare de 5% sau 10% pentru 5.078 de produse fabricate în Statele Unite.


Este vorba în principal de produse agricole, petrole, avioane ușoare și automobile.


Taxele vor fi impuse etapizat, la 1 septembrie și 1 decembrie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7721 secunde