Deputații francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei Notre-Dame

247
Deputații francezi au adoptat legea privind restaurarea catedralei  Notre-Dame - deputatii-1557662592.jpg

Articole recomandate

Deputații francezi au adoptat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un proiect de lege ce reglementează restaurarea, în decurs de cinci ani, a catedralei Notre-Dame din Paris, distrusă de un incendiu puternic în luna aprilie, relatează AFP.

Proiectul, ce are drept scop reglementarea donațiilor pentru reconstrucția și desfășurarea lucrărilor complexe la catedrală, a fost adoptat după 13 ore de dezbateri. Documentul va fi trimis Senatului pentru o examinare prevăzută pentru data de 27 mai.

Președintele Emmanuel Macron și-a exprimat dorința ca edificiul să fie restaurat în cinci ani. Opoziția a denunțat un obiectiv nerealist, motivat mai ales de Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

În condițiile unor donații și promisiuni de donații din partea unor persoane particulare, întreprinderi sau colectivități - până acum a fost evocată suma de un miliard de euro -, guvernul a prevăzut înscrierea în lege a unor măsuri de gestiune și control.

Textul de lege prevede deschiderea unei subscripții naționale, cu data de 16 aprilie, și prevede că ansamblul donațiilor va fi vărsat statului sau unei instituții publice.

Donatorii particulari vor putea beneficia de o reducere a impozitelor de 75% în limita a 1.000 de euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4067 secunde