Cuba lansează un lung proces electoral pentru înlocuirea lui Raul Castro

168
Cuba lansează un lung proces electoral pentru înlocuirea lui Raul Castro - cubalanseazafotomigueldiazcanel-1504697868.jpg

Articole recomandate

Reuniuni municipale marchează în această săptămână în Cuba deschiderea unui proces electoral de șase luni care trebuie să se finalizeze cu înlocuirea lui Raul Castro, acesta rămânând la conducerea țării doar până în februarie 2018, relatează AFP.

Candidații la posturile de consilieri municipali au început să fie desemnați, de luni, prin ridicare de mână de către adunările de locatari în vederea alegerilor locale de la 22 și 29 octombrie.

Acestea vor fi urmate, la începutul anului viitor, de alegerea celor aproape 600 de deputați ai Adunării Naționale care, la rândul lor, vor alege Consiliul de Stat, însărcinat cu desemnarea președintelui la 24 februarie 2018.

Din 2008 titular al postului, după un interimat de doi ani, Raul Castro, 86 de ani, a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Primul său vicepreședinte și numărul doi al guvernului, Miguel Diaz-Canel, 57 de ani, este așteptat să îi succeadă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3082 secunde