CROAZIERĂ LA INFIRMERIE! MII DE PASAGERI nu au voie să coboare pe uscat

295
CROAZIERĂ LA INFIRMERIE! MII DE PASAGERI nu au voie să coboare pe uscat - ddd-1580390793.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ 7.000 de persoane - dintre care circa 6.000 de pasageri - sunt blocate pe o navă de croazieră în portul Civitavecchia, din apropiere de Roma, din cauza a două cazuri suspecte de infectare cu noul coronavirus, au declarat joi responsabili sanitari și din partea companiei de croaziere Costa Crociere (Costa Cruises), transmite Agerpres. "Am fost avertizați dimineața devreme de Ministerul Sănătății și am trimis trei medici la bord pentru a lua probe", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a AFL (centrul sanitar) din Civitavecchia. Purtătorul de cuvânt al Costa Crociere a confirmat pentru AFP că "la bord se află circa 6.000 de pasageri", ceilalți fiind membri ai echipajului.

Probele vor fi analizate la spitalul Spallanzani din Roma, specializat în boli infecțioase, a precizat purtătoarea de cuvânt a ASL. Rezultatele urmează să fie cunoscute pe parcursul zilei de azi.

Medicul aflat la bordul Costa Smeralda, nava-amiral și una dintre cele mai mari ale companiei Costa Crociere, semnalase joi dimineața autorităților portuare italiene prezența la bordul navei a unui cuplu de chinezi, femeia prezentând simptome care puteau indica febră mare și tuse. Compania de croaziere a confirmat într-un comunicat că "a activat protocolul sanitar pentru un caz suspect, cu privire la o turistă din Macao, aflată la bordul Costa Smeralda". Femeia în vârstă de 54 de ani a fost "plasată în izolare" în infirmeria navei alături de partenerul ei, potrivit Costa Cruises.

Cuplul a ajuns la Milano pe 25 ianuarie din Hong Kong și s-a îmbarcat la Savona (Italia), nava făcând opriri la Barcelona (Spania) și Marsilia (Franța), potrivit presei italiene. Costa Smeralda a ajuns în Civitavecchia joi dimineață din Palma de Mallorca (Spania "pentru o croazieră de o săptămână pe Mediterana", a precizat compania. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3431 secunde