Criză în Uniunea Europeană! Brexit fără acord, ipoteza cea mai probabilă

Miercuri, 04 Septembrie 2019
134
Ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian, apreciat, marți, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ca fiind în acest moment scenariul cel mai probabil, transmite agenția AFP, consultată de Agerpres. 


"Este ipoteza cea mai probabilă. Vor exista inconveniente, e inevitabil. Vor exista subiecte de tensiune pe chestiuni precum pescuitul", a afirmat Jean-Yves Le Drian, adresându-se Asociației presei diplomatice la Paris. 


"Totul va depinde și de modul în care Marea Britanie va traduce acest «no deal». În orice caz, vor fi necesare discuții la un moment dat, fie și doar pentru Eurostar", a adăugat șeful diplomației franceze. 


Jean-Yves Le Drian a reiterat de altfel opoziția Franței față de orice nouă amânare a Brexit-ului, programat să se producă pe 31 octombrie. "În starea actuală a lucrurilor, această chestiune nu se pune", a declarat ministrul francez, remarcând însă că datele problemei s-ar putea schimba, mai ales dacă în Marea Britanie vor avea loc alegeri anticipate. 


Parlamentul britanic s-a reunit, marți, într-o ședință furtunoasă, prilej cu care prim-ministrul Boris Johnson a pierdut majoritatea absolută de un singur vot în Camera Comunelor, după ce deputatul conservator Philip Lam și-a anunțat înscrierea în Partidul Liberal-Democrat, eurofil. 


Parlamentarii opoziției și o parte dintre conservatori vor să împiedice un Brexit fără acord și să-l oblige pe premier să ceară o nouă amânare a ieșirii din UE, până la 31 ianuarie 2020. 


XXX 
Premierul britanic Boris Johnson a anunțat, marți seara, că va depune o moțiune în parlament pentru a convoca alegeri anticipate, la scurt timp după ce o alianță transpartinică a deputaților a adoptat o moțiune ce urmărește amânarea Brexit-ului prevăzut pentru 31 octombrie, informează AFP. 


Moțiunea a fost adoptată cu 328 de voturi pentru și 301 împotrivă de deputați din opoziției cărora li s-au alăturat 21 de parlamentari conservatori care nu sunt de acord cu ieșirea Marii Britanii din UE fără acord, așa cum intenționează premierul Boris Johnson, care se opune în mod hotărât amânării Brexitului. 


Din grupul de parlamentari conservatori rebeli care au fost avertizați că vor fi dați afară din partid dacă vor sfida guvernul prin vot fac parte, printre alții, Nicholas Soames, nepotul lui Winston Churchill, și doi foști miniștri de Finanțe, Philip Hammond și Kenneth Clarke. 


Pagina a fost generata in 0.1594 secunde