Criza din UCRAINA! Ianukovici a anunțat, oficial, alegeri anticipate

126
Criza din UCRAINA! Ianukovici a anunțat, oficial, alegeri anticipate - ucraina-1392981620.jpg

Articole recomandate

Președintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunțat, ieri, un scrutin prezidențial anticipat, transmite AFP. Ianukovici acceptă totodată o reformă constituțională și formarea unui guvern de uniune națională, potrivit unui comunicat emis de președinție.


Reforma constituțională presupune reducerea prerogativelor președintelui și acordarea de puteri sporite parlamentului.


"Anunț lansarea unei proceduri în vederea unor alegeri prezidențiale anticipate", a declarat președintele ucrainean, citat într-un comunicat, fără să precizeze o dată în acest sens.


"Lansez, de asemenea, procesul de revenire la Constituția din 2004" care reducerea puterea președintelui în favoarea Guvernului și Parlamentului, dar și formarea unui "guvern de unitate națională".


Ce prevede ACORDUL dintre puterea și opoziția ucraineană


BBC News prezintă principalele puncte ale acordului dintre puterea și opoziția ucraineană, încheiat vineri după îndelungi negocieri și după două zile de ciocniri violente în centrul Kievului.


În 48 de ore va fi adoptată și publicată o lege care reinstaurează Constituția din 2004. Semnatarii își declară intenția de a forma o coaliție și un Guvern de uniune națională în decurs de zece zile.


O reformă constituțională care echilibrează zonele de responsabilitate ale președintelui ucrainean, Guvernului și Parlamentului va începe imediat și va fi încheiată în septembrie 2014.


Alegerile prezidențiale vor fi organizate imediat după ce va fi adoptată noua Constituție, dar nu mai târziu de decembrie 2014. Va fi adoptată o nouă legislație și o nouă componență a Comisiei Electorale Centrale, în conformitate cu principiul proporționalității, potrivit normelor OSCE și Comisiei de la Veneția.


Va fi demarată o investigație în cazul recentelor acte de violență ce va fi supravegheată de autorități, opoziție și Consiliul European.


Autoritățile nu vor declara stare de urgență. Autoritățile și opoziția se vor abține de la folosirea forței.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1055 secunde