Copil de 5 ani, erou în SUA! Va deveni pompier onorific

777
Copil de 5 ani, erou în SUA! Va deveni pompier onorific - ddd-1581754616.jpg

Articole recomandate

Un băiețel de cinci ani din Georgia, SUA, a reușit să își salveze întreaga familie în timpul unui incendiu izbucnit în timpul nopții. În ciuda vârstei, el nu a intrat în panică, iar curajul său i-a uimit chiar și pe pompieri, transmite Digi 24.

Noah este unul dintre cei opt membri ai familiei care dormea atunci când a izbucnit focul. Micuțul era în cameră cu sora lui de doi ani. S-a trezit, a sărit din pat, a apucat-o de mână pe fetiță și au ieșit împreună din casă printr-o fereastră deschisă, singura ieșire disponibilă la acel moment. Nu s-a oprit aici, ci s-a întors să ia câinele familiei pe care l-a scos în siguranță din casă. Apoi, băiețelul a alergat la unchiul său, pentru a cere ajutor. Împreună, au alertat restul familiei, astfel că toată lumea a fost, în final, în siguranță.

Șeful departamentului de pompieri din Bartow, Georgia, a declarat pentru CNN că a mai văzut copii care au reușit să își alerteze familiile în cazuri similare, dar a calificat ca fiind "uluitor" ce a făcut băiețelul de cinci ani.

Bunicul lui Noah a transmis un mesaj în care a scris că toata lumea a fost salvată grație băiețelului. "Dacă nu ar fi fost Noah, s-ar putea să nu mai fi fost noi aici astăzi", a scris bătrânul.

Departamentul de pompieri din județul Bartow a anunțat că Noah va primi titlul de pompier onorific al Bartow și că îi va fi conferit un premiu rezervat de obicei salvatorilor profesioniști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3151 secunde