Contract european de aprovizionare cu Remdesivir

175
Contract european de aprovizionare cu Remdesivir - contracteuropeandeaprovizionarec-1602418119.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană a semnat cu societatea farmaceutică Gilead un contract-cadru de achiziție comună vizând aprovizionarea cu până la 500.000 de cure de tratament cu Veklury, denumirea comercială a preparatului ei care conține remdesivir, precum și posibilitatea de aprovizionare suplimentară față de cele 500.000 de cure de tratament. Există 36 de semnatari ai acordului de achiziție comună, incluzând toate țările UE, țările SEE Norvegia și Islanda, Regatul Unit, precum și șase țări candidate și potențial candidate (Albania, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Kosovo și Bosnia și Herțegovina).

Toate țările participante pot acum să lanseze comenzile lor de Veklury în mod direct. În această etapă, Veklury este singurul medicament care are o autorizație condiționată de introducere pe piața UE pentru tratarea pacienților care suferă de COVID-19 și care au nevoie de oxigen.

Semnarea acestui contract-cadru de achiziție comună survine contractului Comisiei cu Gilead vizând asigurarea a 33 380 de cure de tratament cu Veklury, care au fost distribuite în întreaga UE și în Regatul Unit începând cu luna august. Acest contract a fost finanțat din Instrumentul pentru sprijin de urgență (ESI) al Comisiei, în valoare totală de 70 milioane EUR.

Curele de tratament achiziționate cu fonduri ESI au contribuit la satisfacerea nevoilor imediate din august până în octombrie, pentru a se asigura faptul că pacienții aflați în stare critică primesc tratamentul necesar. Medicația a fost livrată în mai multe tranșe. Contractul de achiziție comună va asigura de acum faptul că țările respective vor continua să beneficieze de o aprovizionare neîntreruptă cu Veklury în cazul în care decid să achiziționeze produsul.

Achiziția comună este un instrument pe care Comisia Europeană l-a utilizat și la începutul acestui an, pentru a asigura țărilor participante acces suplimentar la echipamente individuale de protecție (EIP), la ventilatoare, la seturi de testare sau la medicamente necesare în secțiile de ATI. Aceasta este a șasea procedură de achiziție comună pusă în aplicare cu succes.

În ansamblu, statele membre au fost în măsură să utilizeze instrumentul reprezentat de achizițiile comune la nivelul UE pentru a lansa comenzi de produse precum EIP începând cu luna aprilie, permițându-le să aibă acces în condiții mai bune la o piață deficitară. Contractele vizând echipamentele individuale de protecție, ventilatoarele și echipamentele de laborator permit statelor membre să comande produse esențiale în valoare de peste 3,3 miliarde EUR în cursul unui an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Duminică, 11 Octombrie 2020
Stire din Actual : Incendiu pe o navă de patrulare irlandeză
Duminică, 11 Octombrie 2020
Stire din Actual : Astăzi este Ziua Internaţională a Fetelor
Pagina a fost generata in 2.1349 secunde