Și după alegeri

Consiliul Local Năvodari stă pe același butoi de pulbere

1213
La mai bine de nouă luni de la izbucnirea scandalului dintre aleșii locali din Năvodari, niciuna dintre cele două noi tabere nu dă semne că ar fi dispusă să ajungă la un consens. Dacă, până nu demult, liberalii și pesediștii se coalizaseră împotriva fostului edil PD-L, Tudorel Calapod, în prezent, tabăra s-a regrupat astfel încât se remarcă tendința anti Nicolae Matei, peneliștii și pedeliștii făcând front comun împotriva actualului primar. De remarcat este însă că cei care au cel mai mult de pierdut sunt, de fapt, năvodărenii. Asta în timp ce tensiunile dintre consilierii locali și edil continuă pe fondul a noi și noi controverse.

Consilierii PNL și PD-L au ținut ședința de CL la… SC Ecoterm
Ședința de consiliu local din Năvodari convocată, ieri după amiază, de cei unsprezece consilieri democrat-liberali și liberali s-a remarcat încă dinainte de a începe. Câteva zeci de locuitori, cu preponderență pensionari, s-au postat în fața sediului Casei Căsătoriilor în vederea mult așteptatului eveniment. Dar, pentru că sediul era încuiat, secretarul de CL nefiind prezent la eveniment pentru a permite accesul în locație, liberalii și democrat-liberalii s-au reunit la Ecoterm. Marele absent al evenimentului a fost chiar edilul Nicolae Matei. De asemenea, niciunul dintre cei opt consilieri locali PSD nu a luat parte la ședință.
Fără a se sfii să-și exprime, înainte de toate, indignarea față de absența primarului PSD, aleșii PD-L și PNL au supus pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre care au fost votate în unanimitate, și anume: stabilirea comisiilor de specialitate care vor funcționa în cadrul CL Năvodari, schimbarea reprezentantului procesual al CL, care până în prezent a fost Nicolae Matei, desemnarea unui nou reprezentant și, nu în ultimul rând, aprobarea unui nou model de ștampilă pentru CL Năvodari. În ceea ce privește desemnarea unui nou reprezentant procesual al CL, Jean Paul Tucan, liderul liberalilor din Năvodari, a declarat: "Matei vrea să fie în toate, de toate, ori asta nu se poate! Legea prevede că acum, dat fiind faptul că el este primarul orașului, nu mai poate fi și reprezentant procesual al CL". Încetarea mandatului de reprezentant procesual al lui Matei a fost constatată în cadrul ședinței de ieri, avocata Luminița Popescu fiind aleasă, cu 11 voturi, în această funcție.
Și situația actualului viceprimar liberal, Florin Chelaru, a stârnit, în cadrul ședinței, numeroase discuții. "Primarul nu mi-a dat încă un birou în sediul primăriei și asta numai și numai pentru că pur și simplu nu vrea el. Asta a fost motivația lui. Biroul este acum ocupat în mod abuziv de un consilier PSD, pe nume Marius Gherasim", a precizat Chelaru. Astfel, consilierii PNL și PD-L au decis ieri că vor înainta edilului o interpelare prin care i se solicită comunicarea în scris, cu ocazia proximei ședințe de CL, a motivelor pentru care vicele nu are un birou, dar mai ales a atribuțiilor care îi revin acestuia. "Matei nu mi-a dat, de la preluarea mandatului, decât o atribuție din cele care îmi revin, iar asta e legată de mediu, concret, mă ocup de Comisia de Mediu la nivel județean", a mai declarat viceprimarul PNL, Florin Chelaru.

Primarul Nicolae Matei îi acuză peTucan și Calapod de sabotaj
În replică, edilul social-democrat Nicolae Matei a motivat absența sa la evenimentul de ieri prin faptul că nu se afla în localitate. "Tucan și Calapod știau foarte bine că eu sunt plecat la București și tocmai de aceea au convocat tocmai azi (n.r.-ieri) ședința. Au făcut-o în mod expres! Mai mult decât atât, ei cunoșteau și că secretara CL nu se află în localitate și că, deci, nu au cum să intre în Casa Căsăto-riilor", a explicat primarul din Năvodari.
El susține că, în ceea ce privește proiectele de hotărâre care au fost aprobate la ședința de ieri, acestea nu vor fi puse în aplicare, mai mult, vor fi atacate în conten-cios administrativ de consilierii PSD. "Comisiile de specialitate au fost stabilite fără să se respecte legea. Au numit aleși locali de la PNL și PD-L în comisiile astea, fără să țină cont de faptul că PSD-ul are nu mai puțin de opt mandate de consilieri", a ținut să atragă atenția actualul edil. Conform propriilor declarații, Matei a lăsat să se înțeleagă că nu va aproba nicio hotărâre de CL care a fost supusă la vot fie prin cârciumi, fie la sediul Ecoterm.
Cât despre atitudinea foștilor săi contracandidați, liberalul Jean Paul Tucan și democrat-liberalul Tudorel Calapod, Matei a specificat: "Tucan și Calapod nu încearcă decât să mă saboteze pe mine. Consilierii lor nu s-au prezentat la prima ședință de CL, iar la a doua au respins proiectul de introducere a sistemului de canalizare în zona Ciocârliei, riscând astfel să pierdem finanțarea".
Reamintim că este vorba despre un proiect în valoare de peste un milion de euro care prevede introducerea sistemului de canalizare menajeră într-unul din cartierele din oraș, proiect care ar deservi mai bine de opt sute de locuințe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7976 secunde