Circulație restricționată pe timp de noapte. Declarația pe proprie răspundere și adeverință angajator - Formulare de descărcat

279
Circulație restricționată pe timp de noapte. Declarația pe proprie răspundere și adeverință angajator - Formulare de descărcat - restrictii-1634749523.jpg

Articole de la același autor

Instituirea carantinei de noapte obligă din nou ca cei care circulă din motive întemeiate să folosească declarațiile specifice restricțiilor din această perioadă.


Declarația pe propria răspundere se aplică doar în următoarele condiții:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţa/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi

- deplasarea pentru asistenţa medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, pentru achiziţionarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului anti Covid- 19


- deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei

- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie

- părăsirea domiciliului pentru protejarea vieţii sau integrităţii fizice în cazul unui pericol grav şi iminent, cu apelarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.




Potrivit Antena3.ro, la verificarea de către oamenii legii, cetățenii sunt obligați să prezinte, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4397 secunde