Cimentul se vinde la preț de speculă pe piața constănțeană

2223
Anul 2008 a debutat cu un boom în sectorul construcțiilor din țara noastră. În ciuda iernii, volumul lucrărilor de construcții executate în lunile ianuarie și februarie a crescut cu 31% față de perioada similară a anului precedent. Dacă astfel arată începutul de an, cum va fi la sfârșitul lui? – își pun întrebarea specialiștii.
România deține cea mai înaltă rată de creștere în construcții. Statisticile Uniunii Europene arată că, în 2007, țara noastră a înregistrat un record de 37,5%, fiind urmată, la mare distanță, de Marea Britanie, cu 7,7% și Slovenia, cu 4,6%.
Patronatul Producătorilor de Ciment consideră că piața construcțiilor din România este abia la începutul perioadei de dezvoltare și că, pe viitor trebuie să ne așteptăm la ritmuri mai înalte. Producătorii prognozează o creștere anuală de 8-10% a consumului de ciment, var, ipsos, agregate minerale, betoane, BCA și cărămidă, în viitorul deceniu. Cu certitudine că estimările lor vor fi depășite de realitate.
Anul trecut, producția de ciment a crescut cu 17%, ajungând la 10,28 milioane tone. Vânzările au fost de 10,1 milioane tone, față de 8,75 milioane tone în 2006. Producția de ciment s-a orientat mai mult spre piața autohtonă. Dacă în 2006 s-au vândut de 7,69 milioane tone la intern, în 2007 volumul vânzărilor a crescut la 9,75 milioane tone ciment. Patronatul Producătorilor de Ciment estimează că piața cimentului va crește cu 20% în acest an și va ajunge la 12 milioane de tone, din care importurile vor reprezenta între 300.000 și 500.000 tone.
Producția și vânzările principalilor trei producători din România, Lafarge (Franța), Carpatcement (Germania) și Holcim (Elveția) au crescut spectaculos, dar sunt departe de nevoile pieței. Lafarge Ciment (România) a anunțat creșterea capacităților sale cu peste 1.000.000 tone de ciment până la sfârșitul lui 2008. Investiția realizată în portul Constanța de noul acționar majoritar al "Decirom", compania spaniolă "Ceminter", aduce, la rândul ei, un plus de 300.000 tone ciment de import în acest an și de 1.000.000 tone pe an în viitor.
Investițiile în noile capacități de producție nu reușesc să susțină creșterea ofertei de ciment în același ritm cu cererea. Astfel că pe piața construcțiilor și-a făcut loc criza. "Din această cauză s-a ajuns să se vândă cimentul la prețuri de speculă" - susțin specialiștii din sectorul comerțului cu materiale de construcții. În Constanța, sacul de ciment de 40 kilograme se vindea, în urmă cu doar câteva luni, cu 22,5 – 24 lei (cu TVA inclus), iar acum nu se mai livrează sub 35 – 38 lei. Pe site-urile unor intermediari mai este afișat prețul "antic", de 24 lei, dar când îi contactezi ca să cumperi ești adus rapid în… contemporaneitate. Din informațiile noastre, fabricile livrează sacul de ciment la un preț de circa 14 lei.
Criza nu a atins doar cimentul. În categoria produselor deficitare încep să își facă loc oțelul beton, varul și unele categorii de țeavă din oțel. În cazul oțelului beton. prețul a sărit de la 1,5 lei pe kilogram, în octombrie – noiembrie 2007, la 2,5 lei pe kilogram, în prezent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1379 secunde